Stau zilele în viață ca într-un coș cu margarete, din petalele cărora o țigancă oacheșă ne smulge o dată cu da, o dată cu nu, fără număr cu poate, spasmele de trăire la noroc. "Hai să-ți dau de suflet și de fericire!" strigă desculță pe ulița prăfuită de așteptări... În fustele ei largi se împleticesc furibund câini plictisiți de alergatul după roți. E bătrână țiganca, și zâmbetul ei știrb abia poate stăpâni chiștocul uitat în colțul gurii. Obosită, se așază la marginea drumului. Toate porțile sunt încuiate, oamenii au plecat să își amaneteze viața pentru trandafiri.
Cu un oftat, se ridică și pleacă, tăind peste câmp calea spre alte ulițe pustii, cu tălpile goale mângâiate de iarbă, petrecută de privirea unei fetițe, într-o fereastră. Cuminte, ea știe că nu are voie să descuie poarta străinilor.