Și toate rolurile mele sunt fluturi trași spre lumânare

Pe piele-mi cade-amarul sării ce contura odată marea, pe plaje galbene nisipuri îmi îmbătau înfierbântarea, alunecau pe umeri șaluri de vânt încolăcit de alge, prin ochii verzi luceau în zare îndepărtatele catarge.

În lună litere îngăimă vechea poveste despre viață, stau înșirate-n vise dalbe, mărgele sparte pe o ață, speranțele că totul trece și că iubirea-n veci nu moare, doar dusă pe aripi spre ceruri de albe păsări călătoare.

Nu-mi vii, și-n zdrențe se destramă iute noaptea, un șal uitat pe-o bancă, toamna, printre frunze, adie vântul rece dinspre fila care-ncheie cartea...În gandul meu ești numai cald, alint și buze.

Și pietre îmi sfâșie tălpile ce au uitat iar drumul, în urne pe-ndelete uitarea-și cerne scrumul, pe umeri port aripi de rouă tot mai grele... Iar plouă, iar e soare, iar ninge peste ele.