Jadul ochilor ce noaptea o îmbată cu păcate eu ți-l dăruiesc, iubire, ca să faci manunchi de șoapte, din cristalul ce reflectă cântecul nemărginirii să-mi sculptezi eternitatea jos, pe coapsa fericirii... din lianele ce-mbracă pasul meu în vis fierbinte, scară să îmi faci spre cerul care dăinuie cuminte și-n ascuns de lună plină împletește trupuri goale aiurând secretul vieții printre stele căzătoare.
Buzele de doruri arse dă-mi-le să fac din ele o pecete pentru gândul ce rotește-n dans de iele zâmbete ascunse-n dorul de a te simți aproape, să-mpărțim fiorul pielii în coliba dintre ape. Să îmi fii căldura care uită gândul de furtună când a mărilor mătase volbură și-n vorbe tună tot amarul ce omoară ce a fost odată soare, tot ce litera dorinței poate scrie-ntr-o scrisoare.
Eu îți dau bucăți de soare, roua ce renaște lutul în statui ce țin pe brațe pentru tine tot pământul, să îți sprijini talpa care poart-amprenta veșniciei, când îți scrii pe lună versul în altarul poeziei...