Despre mine

Fotografia mea
*** Sunt un simplu om...o medie intre ce au altii de spus despre mine si media intre ce cred ca sunt si ce as vrea sa fiu. Cred ca , la final, oricine ajunge sa isi dea seama ca nu stie cu adevarat cine este. Asta nu e relevant, conteaza ceea ce facem atat timp cat inca mai suntem aici si vrem sa fim CINEVA ***

CAUT

20 ianuarie 2012

Oare cine e lupul?

Daca strigi "Lupul!" cand vezi un caine, lupul isi vede de treaba lui in alta parte si oile sunt ucise. Cam asta ar fi esenta.
Pentru a ne obtine drepturile, avem nevoie de o minte limpede. Daca procedam ca ei, nu suntem cu nimic mai buni. Am la actualizarile de pe Facebook nenumarate postari genul "Incredibil!" de la protestul de aseara, in care se sustine sus si tare ca o persoana infirma a fost abuzata. Haideti sa nu strigam "Lupul!" cand nu e cazul, haideti sa fim sinceri si sa recunoastem ca nu aceasta e modalitatea de a ne afirma libertatea expresiei! Sa nu inventam abuzuri de dragul senzationalului, sunt suficiente pentru asta abuzurile reale! Jandarmii au luat pur si simplu un om infirm din mijlocul strazii si l-au dus pe trotuar. Daca il luau cei de la SMURD, tot abuz era? NU! Era un act de eroism.
Sa lasam fiecare lucru la locul lui. Am vazut un protestatar care a facut in fata camerelor un adevarat spectacol, intinzandu-se pe jos, desi era "sustinut" de jandarmi ( a nu se intelege ca le iau apararea jandarmilor). Fizic. Sincer, eu cred ca aceasta a fost o metoda de a forta mana jandarmilor cu sprijinul camerelor si de a nu fi urcat in duba. Nu zic, poate si-a luat omul cateva picioare, poate il durea, asta nu am vazut. Dar, pe partea cealalta, daca in razboi esti ranit nu te intinzi pe pamant, ci faci tot posibilul sa te salvezi. Erau oameni acolo, da. Deci nu era intr-un pericol real de a fi ucis. S-a chemat SMURD-ul, da. Dar nu stiu de ce, mie chestia aceasta cu intinsul la pamant mi s-a parut putin trasa de par. Si spectacol. Iar modul in care vorbea mi-a sugerat artificialul.
Haideti sa stam putin si sa privim lucrurile drept! Da, au fost abuzuri. Da, jandarmii nu au procedat tocmai ca la carte si nu au fost tocmai cei mai onesti pe parcursul protestelor. Ce e adevarat, e adevarat! Sa nu aruncam in derizoriu protestul unor oameni care au stat zile in sir in frig, pentru drepturile noastre, ale tuturor. Procedand asa, anulam veridicitatea mesajului transmis de protestatari. Devine un circ ieftin, cu iz de manipulare, care nu isi are rostul.
Cred ca subiectul discutiei ar putea fi modul in care jandarmii au "spart gasca" protestatarilor utilizand ca pretext asa zisul "grup de ultrasi", desfasurand o actiune de o amploare nejustificata. Nu vedem padurea din cauza copacilor.
Haideti sa nu lasam ca toate credintele si idealurile noastre sa fie din nou aruncate in bezna uitarii! Sa fim drepti, corecti si onesti! JANDARMII sunt un instrument de opresiune. Pentru asta au fost dotati si utilati. Probabil de mult timp. Si posibil cu acest scop. Un om care abuzeaza de cei saraci realizeaza ca va avea candva nevoie de protectie. Sau un instrument de anihilare a dusmanului.
Acum sa privim in ansamblu
Avem un om care are puterea. Care ia abuziv nenumarate masuri legislative pe spinarea multimii. Fara a se include pe el si acolitii lui intre executanti. Ei platesc pretul cerut, ani la rand. Si se revolta. Statul roman are o Armata. Armata apara poporul. Statul roman are organisme de control. Politia si Jandarmeria. Ghici care dintre aceste institutii a beneficiat de milioane de euro pentru dotare si utilare? Statul roman nu e o entitate de sine statatoare. Pentru a se manifesta fizic, are nevoie de reprezentanti. Buni sau rai. Si nu ne poate spune "Eu nu ii vreau pe astia!". Statul roman, in fond, este reprezentat de totalitatea romanilor. Care au convenit sa fie un tot. Eu, tu, el, ea! Noi suntem Statul.
Vreau sa pun si eu o intrebare. La sfarsit. Daca esti prietenul poporului, pe care il reprezinti, te inarmezi pentru a te proteja de el?
Concluzie: Te inarmezi pentru a te apara de dusmani. Mai este ceva de spus?

18 ianuarie 2012

O poveste de viata

Voi scrie, si va rog sa nu mi-o luati in nume de rau. Sunt om, si traiesc printre oameni.Sunt romanca si nu sunt nici rasista, nici xenofoba, nici antisemita. Doar ca memoria mea nu se poate reseta.
Copil fiind, am avut o prietena. Am impartit de mici jocurile in fata blocului, papusile, cartile si...mostenirea culturala. Pentru ca ea era de etnie maghiara, invatam impreuna si limba maghiara. Cu caiete, carti si vocea placuta a mamei ei. Imi placea cum suna aceasta limba, si am invatat cu drag, atat cat sa inteleg. De ce? Pentru ca era singurul lucru pe care nu il imparteam, si parca ceva era neclar pentru noi. La cativa ani dupa revolutie, prietena mea s-a mutat cu familia in Ungaria. Ne-am despartit cu sufletul greu, cu speranta ca ne vom revedea curand.
Aveam aproape 12 ani. 12 ani atunci nu echivaleaza cu varsta de 12 ani acum. Am plecat impreuna cu parintii mei si sora mea spre Ungaria. Urma, printre altele, sa sarbatorim ziua mea acolo, cu prietenii nostri, pe care nu ii mai vazusem de la plecarea lor. Ajunsi in vama Bors, la granita maghiara, vedeam din masina granicerul cum clatina din cap si spunea "nem". Puteam intra in Ungaria, dar nu mai puteam pleca inapoi in Romania. Implineam 12 ani pe teritoriul Ungariei si nu mai puteam figura pe pasaportul mamei mele. Nimeni nu se gandise la acest lucru, paradoxal, tatal meu fiind in general o persoana foarte riguroasa. Am fost nevoiti sa ne intoarcem in Romania, pentru a fi lasata "la vatra" pana la obtinerea documentelor.
Am ramas la Salonta, la niste buni prieteni, pana se va intoarce tata dupa mine. O familie deosebita, ea de origine maghiara, el roman. Au doua fete, frumoase de pica, cu un debit verbal uluitor, atat in limba maghiara cat si in limba romana. Fiind mai mari decat mine, mult mai mari, studente, m-au adoptat instantaneu. Sederea mea acolo s-a prelungit doua saptamani, pasaportul nu se mai elibera, desi era o urgenta :)
Intr-o zi minunata din acea vara, am mers la magazin sa iau paine. Am intrat in alimentara respectiva, am spus politicos "Buna ziua" si am rugat una din cele doua doamne vanzatoare care discutau detasat in limba maghiara sa imi dea patru paini. Mi-a aruncat o privire peste umar si apoi a continuat discutia, nu inainte de a-mi arunca in zeflemea un "Nem tudom!" frumos articulat si cu dictie perfecta. M-am gandit ca am vorbit prea incet, dat fiind faptul ca a spus ca nu intelege, asa ca m-am indreptat pe langa tejghea, pana in fata raftului cu piine, si am repetat politicos cererea. De aceasta data, "nem tudom"-ul a fost insotit de o avalansa de cuvinte furioase, in limba maghiara, insotite de grimase pe masura. Acum, cand imi amintesc, imi vine sa rad. Atunci, era de plans, caci m-am pierdut, am murmurat un "Scuzati-ma" si am iesit cu capul in jos din magazinul in care mai intrasera intre timp 6-7 persoane. M-am simtit penibil, imi era o rusine teribila, ma gandeam ca poate oamenii aia credeau ca am furat ceva de striga asa la mine. Am ajuns "acasa", unde stapanul casei tocmai ajunsese de la serviciu. Fara paine, normal. Am ingaimat ceva de genul ca n-am gasit alimentara, si-am taiat-o din bucatarie. Am auzit apoi usa de la intrare inchizandu-se. Plecase el la alimentara.
Si s-a intors. Imi facuse dreptate, caci il informase una dintre acele persoane, care era ii vecin, despre intamplare. Nu am savurat triumful, caci in alimentara aia n-am mai calcat, de jena de a nu fi condamnata pentru perdaful pe care l-or fi luat vanzatoarele.
Intr-un final, am ajuns si eu in Ungaria. Datorita autoritatilor romane, nu atunci, ci dupa inca doua saptamani, si dupa inca doua drumuri, dus-intors, si doar cu tatal meu.
Prietenii nostri locuiau la casa. O curte plina de flori, zeci de copii se adunau in strada, cu bicicletele, rolele sau pur si simplu inarmati cu hohote de ras. Am mers si noi doua. Eu, cu o oarecare teama, deoarece experienta cu vanzatoarele era proaspata in mintea mea. Am avut grija sa nu spun nimic, pentru a nu crea divergente. S-a demonstrat ca ungurii de la ei nu-s de-acelasi lut cu ungurii de la noi. Dupa cateva minute de dezbateri, s-a decis unanim sa se mearga acasa la unul dintre prietenii amicei mele, pentru o mica petrecere. Eu i-am zis ei c-o astept acasa. Bineinteles, dupa traducere, stupoare generala si vacarm. Era inadmisibil. Asa ca am mers cu ei. Atunci. Zi de zi dupa aceea. Cam a doua zi, i-au inaintat prietenei mele o lista cu expresii, pe care sa le-o traduca in limba romana. Si au invatat acele cuvinte. Toti. Si incercau sa mi se adreseze folosind limba mea. De ce? Pentru ca si eu stiam cate ceva pe limba lor? Poate pentru ca eram copii. Poate pentru ca ura si rautatea nu patrund in inima celor care nu le cunosc. Poate pentru ca au fost educati ALTFEL. Parintii lor m-au primit cu bratele deschise, si la plecare au venit special sa isi ia "La revedere". In romaneste. In plimbarile noastre, imi dadeau pe rand bicicleta lor, mergand pe jos pe langa mine. Radeau de mine cu drag cand n-am stiut ca trebuie sa pun efectiv banii intr-o cutie, pe o masuta, si sa iau ce imi trebuie din magazin, daca vanzatorul nu era pe acolo...

11 ianuarie 2012

SANATATEA CARE NE UCIDE VIATA

Stam asa, amandoi, si ne intrebam ca prostii: Oare de ce nu ne scuteste Statul de grija aceasta a lui pentru noi? Frate, eu n-am nevoie sa se ingrijeasca el de mine! Sunt angajat, treaba mea ce fac cu viata mea! Nu te priveste pe tine cand ma imbolnavesc eu si cum ma descurc eu cu sanatatea mea. Daca sunt o persoana constienta, vin frumusel la tine si te intreb: "Ce servicii imi oferi de banii acestia, uite, de atat dispun eu!" Primesc o oferta, mi se spune ce intra in banii pe care ii dau, eu sunt obligata sa depun banii lunar pe cardul meu de sanatate, si cand vin la tine ii iei frumusel de acolo. Mi se pare mult mai de bun simt. Nu ma asigur, n-am pretentii de la tine. Citat din lege "Au obligatia de a se asigura...etc": da' de ce, mamica, sa am eu obligatia de a ma asigura??? Insasi sintagma "a SE asigura" presupune intrinsec o actiune unilatera, volitiva, si personala. Prin reflexivul "se". Cum ar suna "este obligat sa il asigur"? Ciudat, nu?
DEFINITIE:
ASIGURÁ, asígur, vb. I. 1. Tranz. A oferi o garanție pentru înfăptuirea unui lucru; a face ca înfăptuirea să fie sigură; a pregăti ceva în mod sigur, durabil; a garanta. 2. Tranz. A da cuiva garanții asupra unui lucru; a încredința. ♦ Refl. A-și lua toate măsurile de precauție.
Da, sa acordam sanse egale tuturor asiguratorilor. Daca nu vreau sa ma asigur la stat, nu ma asigur! Ma asigur la un privat, care poate imi ofera servicii mai bune in acelasi cuantum. Nu ma obligi tu, statul, sa arunc banii in fantana ta fara fund si fara numar, si sa imi declari senin ca trebuie sa contribui la fondul solidaritatea fara a primi nimic in schimb, si daca vreau sevicii trebuie sa ma asigur suplimentar!!! Lasa-ma tu sa imi vad eu singur de viata mea, tu vezi-ti de spitalele alea infecte, lipsite de aparatura si OAMENI, cloaca aia pe care o numesti utopic" SISTEM DE SANATATE"! Care a ajuns asa datorita tie si celor ca tine, care nu ati mai stiut cum sa faceti matrapazlacuri si furaciuni pe banii amaratilor care de voie de nevoie au fost OBLIGATI prin lege sa va umple buzunarele.
Ce naiba, nu vedeti ca oamenii sunt din ce in ce mai bolnavi? Nu vedeti ca serviciile sunt inexistente? Nu vedeti ca spitalele se darama pe pacienti?
Paradoxal, ati desfiintat spitalele, dar costurile au crescut. Unde sunt caminele de batrani? Pe care cica spuneati ca le veti inaugura intr-un viitor apocaliptic si care au disparut ca idee ca magarul in ceata, imediat ce v-ati vazut cu decizia la tescherea?
Mda, va acuz de nesimtire! Cu capul sus, si nu din spatele unui partid politic! Pur si simplu ca cetatean al acestei tari schingiuite de voi! Nu ca v-ar pasa sau ca, vai, Doamne, ati pleca privirea in pamant si v-ati cere scuze poporului roman!
Cred ca avem dreptul moral de a intreba reprezentantii Statului ce au facut atat amar de ani cu banii nostri, ca de vazut, nu se vede nimic. Sistemul de sanatate s-a transformat intr-o capusa care nu se mai satura! Scuze, capuso, ca tu macar te umfli, la noi se umfla altii!
Pardon, am zis ca nu se vede nimic...ba se vede, si e o imagine al naibii de urata! O viziune sumbra a ramasitelor unui sistem mort care ne bantuie cu strigoii conducatorilor nostri, zi de zi si noapte de noapte, obligandu-ne sa traim sub spectrul mortii ucigandu-ne viata!

10 ianuarie 2012

Torente

Ne este greu
să ne spunem
că ne este dor de viaţă.

Că buzele noastre
Au nevoie de vorbe,
Că ochii noştri
Sunt avizi de gânduri.

E linişte; ne privim
cu ochii adânci
de tăceri
Şi ne sărutam
cu buze goale de vorbe.

Ne ardem trupurile
Cu noroaie de ploi
Şi de lacrimi...

Prometeica

Îţi răstigneşti gândurile
Pe rugul lumii...
Păsări negre se rotesc,
Sfârtecându-ţi rond
Ideile.

Cad fărâme cuvintele,
Şiroind tăcut
Pe pietrele albe de tristeţe,
de tine, şi mine, şi el.

Se infing în pământ,
mor stins, aşteptând clipa
trecândă
A împietririi timpului
în noi.

***

Mă apropii de tine
Şi te mângâi.
şi colţii de piatră îmi sfâşie
adânc
vârfurile degetelor.
Privesc cu mirare
în mine, cu ochii tăi...
Oh, Doamne,
câte pietre sunt in noi!

INFATUARE

Visele tale se nasc
adânc in infinit
Din gânduri
ca Venus din mare.

Şi eu
mă mir
Şi mă prosternez
În faţa actului divin
Al genezei.

Iar tu crezi că,
privind adânc în străfundul pamânturilor,
mă aplec
în faţa geniului tău.