Nebuna satului

Ea e cea despre care nu se va vorbi
Niciodată la știri.
Lumea mioapă nu va trebui niciodată
Să își șteargă lentilele ochelarilor de cal
Și să îi cerceteze cu o curiozitate morbidă
Baierele desfăcute ale vieții.

Ea e nebuna satului.
Privește cu ochi luminoși copiii care o batjocoresc
Și strânge cu respect resturile de mâncare
Pe care i le aruncă mamele lor
Peste gard.
Le știe inima, dar le-a luat în sufletul ei.

Îi cunoaște și pe bărbații lor
Care îi bat noaptea în poartă, speriind-o,
Sau o înghesuie în gardurile dărăpănate,
Încercând să îi fure un sărut,
Cu forța duhnind a băutură ieftină.
Și mai știe că duminica, la biserică, o vor privi disprețuitori.

Despre ea nu se va vorbi niciodată la știri.
Ea e nebuna satului, fântână în care oamenii își aruncă
Toată urâțenia, apoi tac, cu mâna dusă la inimă
Și privirea ridicată spre cer.
Despre inocență nu se vorbește la știri,
Nici despre blândețea nebunilor.