Dimineața

Se preling ceasurile topite
Într-o ceașcă de cafea uitată pe marginea patului
Când te-ai ridicat brusc, debusolată,
Și ai fugit să iubești.

Nu mai știi ce să faci
Cu atâția fluturi roind perpendicular spre inima ta,
Iscă cicloane cu aripile,
Îți ridică praful în ochi.

E un conflict între tra-la-la
Și rațiunea de a fi o femeie rece și eficientă...
Dragostea nu vrea să se încadreze într-o adolescență
Trădată de oglinzile pe lângă care treci.

Nu știu, draga mea, la ora în care noaptea
Mușcă bucăți din cer, tu speri
Într-un joc al nebunilor scăpătați
De sub umbrela lui Dumnezeu.

E cam frig afară, dacă tot ai plecat,
Strânge-mi câteva puncte cardinale
Să îmi îmbeți cu ele simțurile,
Dar să nu uiți să îmi stingi lumina.

Când se face agale dimineață iar,
Scoate-mi timpul din cafea!