Noapte

Ne-am înălțat în adânc, înainte de a ne naște...
Cuvintele ni se revarsă avid în interior
Când steaua de la hotar își cheamă stihiile
Să ne crească.

Se aprind focurile pe dealuri în amurg...
Bărbații trag de coada nopții
Pentru a o domestici, într-un spasm de pământ
Zvârcolit în bătaia copitelor.

Ne dezbrăcăm de lumină în solzi de șarpe...
În liniște, întindem tăcerile între noi
Și ne culcăm cu spatele la viață,
Cu ochii strâns închiși către vise.

Undeva peste deal se aude un plânset de femeie...
Întunericul îi învăluie în rotocoale deznădejdea,
Ca un cocon din care odată cu zorile
Își va ridica aripile într-un zbor adânc, spre a se naște.