CINE SUNTEM NOI?

Ne chinuim să ne înfumuseţăm trupurile, parcă pentru a înfăşura în ele deziluziile, spaimele şi lipsa de încredere în ceilalţi. Acoperim cu straturi de frumuseţe şi superficialitate urâţenia pe care nu o mai vrem în noi. Aruncăm în ochii semenilor noştri sclipirea efemeră a smacurilor pentru a-i face orbi faţă de sufletele noastre. Ne înfăşurăm în citate şi proverbe, pentru a acoperi lipsa propriilor noastre valori. Şi împrumutăm. Tot ceea ce ni se pare frumos şi minunat pentru o secundă, văzut prin prisma altora. Nu contează că nu credem, nu contează că nu simţim, nu contează că suferim. Vrem să le oferim celorlalţi ceea ce credem noi că doresc. Ne jertfim pe eşafodul himerelor pentru o clipa de acceptare, uitând că mai întâi trebuie să ne acceptam noi înşine. Îi vedem pe unii urâţi, pe unii frumoşi, iubind şi urând în ei părţi din noi, pe care le ascundem. Ne-am întors ochii de la noi, cu dezgust, privind spre morganele celorlalţi.
Aş vrea să sfâşii valul care acoperă inimile oamenilor şi să le deschid larg ochii înspre ei. Să le arăt că au aruncat în uitare fetiţa sau băieţelul care visau propriile vise, nu visele altora. Să îi intreb de ce îşi maltratează sufletele cu false iluzii de a fi, incercând din răsputeri să se nege pe ei şi să îi bage cu forţa în sufletele lor pe ceilalţi.
Dacă pentru o secundă fiecare dintre noi ar privi cu drag copilul care a fost, şi ar încerca măcar într-o zi din viaţă să îi dăruiască un singur vis, poate conşiinţa noastră s-ar trezi. Şi ne-am da seama că acolo, în adâncul sufletelor noastre, vrem sa fim EU, nu TU.