două perechi de foarfece ar fi de ajuns
cu una să tai valul care nu mă vrea
în adâncul mării hrană pentru pești
și cu cealaltă să îmi tai venele
si să dau roșul lor unui râu
într-o tentativă sănătoasă de a-mi spăla
viitoarele păcate

o să pun o sfoară cu tinichele
între mine și cer
să mă anunțe când vin îngerii să îmi ridice
trupul mutilat de atâta viață
și să îl arunce în iad

o să îmi vopsesc fața în negru
să creadă că am ars foc etern
într-un ideal
și o să iau un măr în gură
nu e nimic înghit viermii și tac
să închid cu el poarta raiului să nu mai fugă
poeții în el.

hai că e târziu de-acum pentru pescăruși
și pentru regrete eterne
unde sunt foarfecele?