Despre mine

Fotografia mea
*** Sunt un simplu om...o medie intre ce au altii de spus despre mine si media intre ce cred ca sunt si ce as vrea sa fiu. Cred ca , la final, oricine ajunge sa isi dea seama ca nu stie cu adevarat cine este. Asta nu e relevant, conteaza ceea ce facem atat timp cat inca mai suntem aici si vrem sa fim CINEVA ***

CAUT

16 decembrie 2011

România, de la comunism la oligocraţie

DEFINITIE
OLIGARHIE ~i f.
1) Formă de conducere statală în care puterea politică și economică aparține unui grup restrâns de persoane privilegiate
2) Stat cu o astfel de formă de guvernământ


Am trecut prin comunism ca gâsca prin apă. Nu am învăţat nimic. Am ucis, şi am luat-o de la capătul cui a trebuit. Ne-am avântat cu capul înainte în neant, crezând că aşa arată democraţia. Am devenit prăzi uşoare pentru hienele travestite în salvatori. Ne-am vândut ţara bucată cu bucată, pe iluzii pentru noi şi hrană pentru falşii mesia care nu mai prididesc în a ne oferi gratis ochelari cu peisaje minunate de viaţă.

Am fost şi suntem ca o navă în derivă, cu mateloţi beţi şi căpitani avansaţi dintre pasageri. Căpitani care au dăruit proviziile existente şi au împrumutat de la piraţi prea puţin pentru a ajunge la destinaţia indepărtată. Curând vor fi trecut 22 ani de bântuit pe mări necunoscute. Şi tot nu ştim macar unde am dori să ajungem.

Suntem câinele lui Pavlov căruia i s-a schimbat culoarea becului. Ştie că ar trebui să facă ceva diferit, dar e totuşi un bec, şi dilema e mare. Salivează în continuare, dorindu-şi ca cineva să schimbe culoarea becului, dar neîndrăznind să atingă mancarea.

Ne legănăm în iluzia unei democraţii, deşi ştim că aceasta nu arată aşa. Seamană cu ceva cunoscut, dar nu e. Şi totuşi ne aminteşte de o perioada când aveam macar siguranţa răului şi o ordine clară, culoarea becurilor nu se schimba şi ştiam clar când să sărim şi când să lătrăm. La zile şi ore fixe.

Am vrut o democraţie şi ne-am ales cu o oligocraţie. Bine că nu e comunism. Acolo era doar unul, şi ne epuizasem repertoriul de înjurături învelite în evitări, devenise plictisitor. Uite că avem divertisment. Acum sunt mulţi, fiecare face ce vrea cu noi, şi putem să ne diversificăm vestitul umor românesc, dezvoltându-ne creativitatea şi hohotindu-ne fatalismul pe la toate colţurile.

Un popor de ciobani mioritici. Suntem mandri de noi şi de rezistenţa noastră. Şi de curajul de a ne accepta soarta. Dintre toate relele din lume, noi toleram oligarhia, să aratăm că putem duce.

Au trecut 22 ani degeaba. Pentru că nu am învaţat nimic, în afară de arta de a sta cu ochii strans închişi şi mâna întinsă pentru a prinde firimiturile, privind de sus, din mareţia noastră, grobianismul oligarhilor.

14 decembrie 2011

OT-PDL, virusii de langa noi

Am vrut sa vad un film onliine. Dau eu sa deschid filmul si HOP!!!! imi apare un rahat dintr-ala de patratel publicitar cu un desen, animalut parca, ce imi acoperea casuta "Vizioneaza" Dau sa-l inchid si...SURPRISE!!! Apare ca am dat LIKE la OT-PDL- Organizatia de Tineret a Partidului Democrat Liberal. Fi-v-ar voua muma a naibii de agasantii si mincinosii dracului! Eu acu de unde ma dislike??:)))) Uite-asa sondeaza ei opinia populatiei

DESCANTEC PENTRU ALUNGAREA TUTUROR FARMECELOR

Luati de aici descantec, e moca si bun la toate:).

Fapt de 99 de chipuri
Fapt de 99 de feluri
Fapt de lut, fapt de barbat
Fapt de muiere, fapt de baiat
Cu par, cu ou de pui
Cu urma de sfredel
Cu aruncare in vant
Fapt cu rac, cu talpa de soarece orb
Cu piele de sarpe, cu sange
Fapt cu tarana de cai
Fapt cu praf de tzatzana a usii
Cu piedica de la mort
Fapt din fantana parasita
Fapt din raspantii de drum
Fapt cu matura lepadata
Cu turta de grau si de pleava
Din 9 campuri
Din 9 paduri
Fapt cu usturoi de la Sfantul Andrei
Fapt cu matraguna
Fapt cu hram de Sfantul Gheorghe
Fapt cu mana de om mort
Cu par de muiere
Cu culcus de iepure
Cu tarana de mormant
Fapt de paguba si de urat
De nebuneala si de despartire
Aruncat in fata casei, in dosul casei
In stanga si in dreapta
In horn, in asternut si pe ape
Luna luminata, ia faptul
Din casa mea, din salasul meu
Din toate ale mele
Si din jurul meu
Luna luminata
Ia si faptul si strigarea
Si sa-l treci din vad in vad
Sa-l duci in munti, in pustii
Unde cainii nu latra
Si cocosii nu canta
Lasa-ne cum ne-a lasat
Domnul nostru pe pamant. AMIN!

13 decembrie 2011

SINUCIDERE II

Postarea anterioara a fost foarte controversata. Normal ca nu online, si normal ca nu "cu public". S-au vehiculat concepte ca rasism, eugenie, nazism, etc. Totusi, aceasta postare despre care va vorbesc a fost rodul unei discutii purtata pe pagina facebook a d-nei Anca Florea. Referitor la cugetarea d-lui Lucian Mindruta, care suna cam asa:
"Starul post-mortem. Un concept 100% romanesc.Nu intelegeti? Noi am omorat-o pe Malina Olinescu. Noi, astia care-am facut din Madalina Manole o celebritate mai mare in mormant decat in viata. Iar acum, cu circul care urmeaza in presa, nu facem decat sa construim motive pentru urmatorii sinucigasi semi-celebri, dezamagiti de viata, dar cu mari sperante pentru posteritate."
Si eu zic:
Madalina Manole nu este o celebritate mai mare in mormant decat in viata. Este un mort, si atat, si a inmultit randurile din statistici. Doar presa ce a mai incercat s-o resusciteze profesional, o mica perioada de timp. In rest, cei ce ii ascultau melodiile before le asculta si after:) Nu vad o mare de oameni care sa fi navalit sa ii cumpere CD-urile post mortem, pentru propria renastere existentiala. E adevarat, e dureros, dar confruntand realitatea cu spusele d-lui Mandruta, prima a murit degeaba si cealalta ca proasta
Sunt milioane de oameni care NU SE SINUCID ,si au probleme mult mai mari decat vedetele acestea, ar trebui si ei sa se simta vinovati ca draga doamne au ucis-o? Hai sa fim seriosi, e o alegere personala, care de cele mai multe ori denota lasitate, asta exceptand cazurile cand ai o problema psihica, si nici atunci..

Nu am disimulat...am spus doar ceea ce gandesc. Rau am facut. Intr-o lume cu susul in jos, daca incerci sa gandesti rational esti insensibil, crud, manifesti lipsa de intelegere fata de durerile altora, bla, bla,bla.

Acum sa va intreb si eu. Oare cei care se sinucid manifesta vreo grija, le pasa sau se gandesc la durerea pe care o lasa in urma? Cu siguranta, daca s-ar gandi macar un moment la cei dragi, nu ar face-o! Deci ei sunt EGOISTI. Desi pare un paradox, egoismul implicand intrinsec acea cautare a starii proprii de bine, ei dau noi valente egoismului. Si atunci, de ce mi-ar pasa mie de ei? De ce i-as compatimi?

Gandesc asa. Cele doua vedete care s-au sinucis aveau un dar minunat: CANTECUL. Au fost binecuvantate de Dumnezeu atat cu vocea lor, cat si cu posibilitatea de a bucura cu aceasta simturile a mii de oameni. Cand au luat decizia de a se sinucide, au hotarat sa ne ia acest dar.

S-au sinucis vedetele, sau femeile? Daca nu se mai utilizeaza polimerii, savantii chimisti ar trebui sa se sinucida, ca nu mai au loc de munca? Nu, domnule Mindruta, nu mass-media determina sinuciderile in masa, accidental, prin propagarea imaginilor si gandurilor referitoare la vedetele sinucigase. Se spune ca odata ce ti-a incoltit in minte gandul sinuciderii, nu renunti si gasesti orice metoda pentru a-ti lua viata. Asta a vrut sa evidentieze postarea anterioara: ca oamenii slabi, care nu isi doresc sa traiasca, si gasesc viata prea grea pentru ei, au liber arbitru. In momentul cand iti dai singur reject, ai spus pas existentei. Oare de ce luptatorii ar trebui sa se simta vinovati ca tu ai renuntat?

Sinuciderea e o dezertare. Oare cine ii aplauda pe dezertori?

Sinuciderile din dragoste mi se par patetice. Ma indoiesc de faptul ca sentimentul iubirii se naste sub spectrul mortii.

Cred ca viata nu e ceva de care sa te plictisesti, ca de o geanta pe care o arunci, sa-ti iei alta, Vuitton. Copiii mici nu sunt obligati sa traiasca fara mama! Cred ca viata merita traita, asa cum e ea. Si chiar daca e a dracului de curva, trebuie sa-i dam peste bot si s-o trimitem la locul ei. De ce? Pentru ca Dumnezeu ne-a dat noua viata, nu ne-a dat pe noi vietii.

Imi pare rau daca privesc sinuciderea ca pe un moft sau ca pe o lasitate. Cui nu-i place, poate sa citeasca altceva....Eventual rahaturile alea ale lui Coelho, pe care le citeste orice ţaţă cu pretentii de intelectuala, sa aiba ce caina pe sant, la o "cioaca cu suratele". Maiculita, cate Veronici avem noi printre vedete, dau apa la moara pentru sapte generatii de babe. Lasati-le sa moara, oameni buni, este alegerea lor. Nu va mai autodenuntati pentru o crima inexistenta!!!

SINUCIDERE I ( RASPUNS LA ISTERIA CREATA DE SINUCIDEREA MALINEI OLINESCU)

"Sinuciderea pare intr-un fel sau altul o supapa de siguranta ce poate fi utila. Ea are marele avantaj de a debarasa societatea fara nici un fel de interventie si cat mai simplu posibil de un anumit numar de subiecti inutili si daunatori"

Emile Durkheim DESPRE SINUCIDERE

9 decembrie 2011

Doar niste batrani...

Batranii nostri sunt pergamente care descriu un mod de viata demult apus. Multi traiesc in trecut, ca intr-un refugiu...Sunt ca albele statui batute de vanturi si ploi, care stau marturii ale unor vremuri pe care noi, poate, nu le vom intelege niciodata. Si nu vom intelege niciodata ca daca ei nu ar fi fost, noi nu am fi existat. Ii vedem pe strada, in parcuri, pe bancile din fata blocului. Ne creaza un usor disconfort, poate, cu lentoarea lor. Ne cam impiedicam de ei in viteza noastra de a primi totul deodata, de a domina universul. Pentru ca simtim ca putem. Si ii simtim slabi. Uitam ca ei sunt asa deoarece ne-au daruit noua vigoarea lor. Ne agaseaza cu sfaturile lor, cu pildele lor... Luam in plin pragurile de sus cu aroganta tineretii noastre si ii blamam pe ei ca nu le-am vazut. Suntem proastele oua ale unor gaini intelepte, oua care cred ca pot face pui inainte de a deveni gaini.
Uitam ca ei ne iubesc...cu defectele si calitatile noastre. Le luam bunatatea ca si garantata, ca si cum ni s-ar cuveni. Credem ca avem dreptul de a ii judeca, noi, atoatepotentii autointitulati ai universului, cand de fapt ei ne permit cu indulgenta sa fim ceea ce visam ca suntem. Ii iubim pentru a creste in ochii nostri si in inima celorlalti asemeni noua, folosindu-i cu nerusinare pentru indeplinirea scopurilor noastre nobile. Ne privesc cu ochii tristi, isi inghit bruma de mandrie care le-a mai ramas si ne ofera din nou inima lor pe tava pentru a o folosi cum dorim. In nestiinta noastra, ii transformam in fachiri pentru crampoanele orgoliilor noastre.
Luptam pentru salvarea cainilor vagabonzi, aruncand la gunoiul timpului o parte din noi, prin batranii nostri. Stim ca ei vor fi mereu acolo, cand vom avea nevoie de ei, pentru a-i folosi, si cand nu mai sunt, realizam ca au lasat un gol in sufletele noastre, gol pe care incercam sa il umplem cu iluzorii cauze nobile, pentru a ne compensa prostia. Si nu reusim...pentru ca timpul este neiertator, aducandu-ne batranetea si experienta propriei noastre ignorante. Si dam vina din nou pe batrani, ca nu ne-au spus ca va fi prea tarziu.

NOI CONTRA ORICUI

Exista pe lumea asta oameni care au nevoie de o cauza pentru care sa respire. Nu conteaza ce fel de cauza, atat timp cat ea exista. De preferinta, cauze contra si nu pentru. Bine, mai exista si cauze pentru, dar alea sunt formulate asa deoarece initiatorii s-au plictisit de atat de mult NU pe afise. Ceva de genul "Nu vrem sa fie eutanasiati cainii" se schimba in " Salvati cainii vagabonzi". Eh, parca suna altfel,nu? Cat de putine sunt cauzele care pornesc de la o nevoie comuna si cat de multe acelea care combat ceva ce deja au initiat altii! Noi suntem indemnati sa fim "Gica Contra",nu sa avem initiativa. De ce toti cei care se alipesc atat de suav unei cauze nu sunt la fel de solidari in a initia o actiune privind schimbarea raului de care toata lumea se plange in bine?