Deranj

 

E gripă-n cer, și parcă zeii

S-au săturat de muci și tuse

Ar vrea din suflet ca ateii

Să-și ia fecioarele seduse.

Căci ele poartă crunta vină

De au umplut întreg Olimpul

Cu febră, lacrimi și chinină

Ce au răpus până și timpul.

Ore strănută Cronos, moșul,

Și nu-i mai arde de hârjoană,

Când vede-o fată mai nurlie

Șontâc, șontâc, o ia la goană.

Lui Ares în obraz bujori

I-au pus frisoanele barbare

Îi este cald, apoi fiori

I-aruncă trupul în turbare.

Tușește Hades și-i fierbinte

Tot râul Styx nu-i alinare

Dorește să fi fost cu minte,

Lua-le-ar naiba pe fecioare!

Iar Zeus mormăie în barbă

Cu ceaiul cocoțat în pat

Se chinuie cu greu să-l soarbă

Și speră iar că a scăpat.

Nu le mai trebuie amoruri

Cu pământence voluptoase,

Oricât ar fi de multe doruri,

De la distanță-s mai frumoase.