Sunt într-un hotel cu pretenții de Dubai și figuri pe măsură din dotarea mărețului nostru litoral. La intrare, aparență de opulență... până urci în lift.... și ieși din el. După ușa camerei, care te impresionează cu accesul electronic, bang!.. ești adus cu picioarele pe pământ. Niște tapet dezlipit și scorojit la îmbinări...var trântit artistic, încălecând lemnul pe alocuri, pentru a acoperi trecerea înaintașilor înaintașilor noștri, o baie în care dacă întinzi ambele mâini riști să rămâi înțelenit între pereți...totul asezonat cu sfântul silicon alb, îndoit cu mucegai, lenevind cu fratele lui varul, într-o lăfăială bahică.
Eu sunt, de felul meu, patrioată. Îmi iau inima în dinți, consolându-mă cu ideea că suntem un popor care nu a învățat încă faptul că "eleganța stă în detalii", și insist. Încă mai sper, ca țăranul că vine ploaia când la meteo anunță secetă. Nu îmi voi pierde încrederea în litoralul românesc, dă-i dracului de greci, maltezi, indonezieni și africani, cu figurile lor, cu tot!
Ca o demnă supraviețuitoare a năvalei capitalismului mercantil peste tradiția noastră milenară, îmi pun crezul și speranțele de focuri de artificii în restaurantul hotelului, unde se aude în surdină jazz, eleganța murmurului de voci elevate, drumul fiindu-mi ghidat de tablouri și fotolii aurii tapițate cu grena. Ohhhh!
Ne așezăm la masă și așteptăm.... și așteptăm... și deodată ne apare ca prin minune, într-o ultimă zvâcnire de speranță a iubirii de țară, o doctorandă în alimentație publică, ce a sărit de pe banca liceului direct în papucii de ospătar cu ștaif, și care, minune, ne privește superior și întrebător. Probabil nu avem față de șeic și doamna lui, dar totuși ne acordă o șansă. Nu contează că e îmbrăcată ca o chelneriță de bodegă, și hainele stau pe ea ca șaua pe vacă, ea e cerberul accesului la picăturile de ambrozie. A uitat de muci, pe care probabil și i-a șters cu mâneca înainte de a păși grațios în scena demarajului ei profesional.
În fine, să revenim la oile noastre... Sau, mai precis, meniul în limba engleză. Biblia cunoscătorului, care te poate duce în rai, sau te poate arunca în dizgrație veșnică.
Cum necum, după îndelungi priviri aruncate în meniul din fața noastră de către zeița gurmanzilor, am reușit să comandăm ÎN LIMBA ROMÂNĂ, felul 1. Și un desert. Pe cuvânt de onoare, eu consider că dacă sunt româncă, în România, trebuie să mi se vorbească în limba română, și să mi se scrie în limba română. Dar desertul a fost bomboana Cip de pe colivă...Banana Waffles Ice Cream... și i-am cerut desert cu banane și înghețată...din cinci variante din meniu, dintre care nicio alta nu era cu banane, bașca înghețată, am băgat-o într-o ceață totală....Eu cred că marea bătaie de cap i-a dat-o cuvântul "banană"... atât de diferit în limba engleză...
După ce am înghițit cu evlavie felul 1, zic evlavie pentru că la prețul ăla mai că luam toată vaca din care provenea, diva a plutit spre noi și mi-a zis "Nu mai avem banane să vă facem "Banana Waffles Ice Cream""...eu cred că nu s-a lăsat până nu mi-a arătat cum se pronunță. Dar sunt rea... în frustrarea mea de middle class arunc cu pietre în elita societății, să îmi fie rușine!
Acum stau și mă întreb...oare felul preparat din gândacii care mișună pe balcon cum s-o fi numind în meniul de cinci stele? Că, deh, bănui că un hotel de frunte de pe litoral are și crescătorie proprie pentru capetele regale care comandă în engleză și își fac poze stând printre tablouri, pe fotolii aurii tapițate cu pluș grena, pentru Facebook și Instagram.
Check-in...Mamaia Beach
Postări
