Să-mi vii...

 

Te-aștept în miezul iernii, lumină diafană,

Să-mi pui petale-n suflet, în flori să mă-nfășori,

Să-mi susuri cânt de râuri în liniștea profană,

Să-mi spargi în țăndări albul cu sute de culori.

În munți să îmi zidești eternele regrete

Că nu am fost mai bună, că nu am fost mai rea,

Să îmi anini sălbatici trandafiri de pietre

Și iarba de smaralde tributul să și-l ia.

Pe corzile de harfă să-mi picuri lin alean

În ochi să-mi oglindești, în zbor, vârtej de fluturi,

Brățări să-mi faci la glezne, mărgele de mărgean,

Și lacuri să-mi îngropi în dans nebun de nuferi.

În păr cu-o margaretă și-n inimă c-un dor

Să ne ascundem iarăși în fân abia cosit,

Să îți zâmbesc în soare, cu verde călător,

Să-mi pui pe buze roua, ca semn de bun venit.

Să ne rotim în cercuri, în vânt învolburat

Să ridicăm pustiul și să-l cădem grădini...

Să-mi vii...sunt obosită de-atâta așteptat

Și rătăcit orbește, pe-alei fără de crini.