Vom trimite soli la ceruri cu arginți...

 

Nu e drept ca nemurirea să ne sară peste rând ca și cum viața-i pedeapsa, nici în cer să avem locuri numărate de păcate de pe când am spart cu gândul ouăle pătate cu sânge roșu ca vinul de la picioarele unei cruci pe care n-am purtat-o. Când în cer va curge lavă și cenușa va dospi în pâine caldă pentru sufletul pribeag în lumea asta fierbinte de păcate vom lua o-mbucătură și ne vom trezi. Cu alaiuri de pisici protectoare ne vom strânge trupu-n ciume și leproșii vor cârpi resturile. Și vor naște mame arbori, iar copiii frunze le vor fi. Peste toată nebunia va trona geniul care-n a lui surzenie nu va auzi gemetele și va crede că sunt zâmbet, dar al omenirii pentru ce nu va să fie, când ne va pieri-n trufie și zălog pentru dorința că e doar un vis. Din pământ vor crește-armate de noroi pe post de idoli și vom face cruce strâmbă peste ochii orbi de viață de vom curge râsul vremii peste-a timpului năpastă. Când vom aștepta Mesia să ne ducă spre lumină vom afla că am ucis-o cu-ntunericul din inimi, și-i păcat...Vom trimite soli la ceruri cu arginți ascunși la spate, poate merge înc-o viață la ruletă și socoate cel din nouri două vieți pentru o moarte.

Că nu e sfârșitul lumii vom ghici în bobi și oase și vom smulge pene negre din aripi de păsări albe pentru vraja de iubire...dară soarta ne va cerne și va da o altă viață la hotare de speranță îngerului care plânge...