Analogrif

 

Sunt plină de păcate, căci trăiesc,
Iar gura nu mi-o țin, și păcătos mi-e gândul,
Când simt cum aripi negre-n umeri cresc,
Mai fac un pas în spate și sar rândul.

Cu luminarea-i treabă grea, și soarta
Răbdare n-are pentru proști și lepre,
De-aceea cu evlavie-nvăț arta
Nimicului din "pentru" înspre "despre".

Mi-e sufletul doar preș pentru ființă,
În neguri mă cobor și zbor spre soare.
Mi-s împletiți în aripi nouă galbeni,
Am câte unul pentru fiecare mare.

Din trei în trei iau viața de la capăt,
Și plâng, și râd, și nu-nțeleg nimic,
Mai cad, îmi mai julesc mândria, șchiopăt,
Mai dau cu capu-n prag când mă ridic.

Iar la sfârșit, mă-ntreb ce e păcatul,
Că am trăit și n-am simțit de ce o fac.
Am dat și inima, mi-am înecat ficatul,
Și de-am fost bună, rea, e tot un drac.