IUBIRE

 

Ea stătea cu palmele ridicate spre cer

Sub pleoapele plecate spre umbra ei

Ce atârna în lumina căderii,

Piatră agățată de mare.

Îi vânzoleau sufletul toate adâncimile,

Cufundat în minunea frumuseții ei

Ca într-un chivot plin cu păcatele

Unui pustnic.

Părul ei lua forma mâinilor lui

Și-l făcea să modeleze atât de multe cuvinte

Pe cât nu avea nimic de spus

Când îi iubea diminețile infernal de tăcute.

Îi sorbea lacrimile uitate în miezul zilei,

Îi dăltuia chipul perfect de asimetric

În fiecare statuetă imperfectă

Pe care o ardea în genuni de singurătate.

Îi adora ochii în care se îneca iarba

Înflorită luxuriant într-un zâmbet ,

Îi așeza gânduri strălucitoare în jurul gleznelor,

Lanț fluid de vise amăgitoare.

Cu fiecare tușă pe care o adăuga tabloului

Nemaivăzut și nemaipomenit al iubirii,

S-a îndrăgostit atât de tare

Încât a uitat că ea există.