STRĂINEZI

 

Am fost la mall...off! Într-o mare de oameni, unii storși după munca de zi cu zi, unii sfârșiți de strigătele și dorințele copiilor care nu sunt deloc direct proporționale cu banii din portofel, ba mai degrabă invers, îți sar în ochi "străinezii" noștri cei de toată vara. O doamnă trecuțică, dar îmbrăcată ca un ultim strigăt de disperare cu un top de puștoaică, pantaloni de trening, blondă, coafată, machiată ca pentru o recepție, cu un breton negru ca pana corbului, cercei grei, de aur, meniți să divulge suav înaltul statut social, adidași Nike, privire superioară, nas strâmbând a dispreț deasupra albului imaculat al ansamblului eului ei "aerisit". Din spatele ei, fuguța, gesticulând frenetic, replica masculină, identic, alb, lanț, breton, adidași, ce să mai! Indigo. Presupun că ambii frecventează același stilist efeminat cu origini românești dar cultivat la școlile înalte ale cartierelor românizate ale Italiei.

Un cuplu care emană în valuri snobism și aroganță. Față de românica. Față de fraierii needucați, viermii care gem în chinuri în așteptarea banilor cu care ei dezvoltă România. România MEA. Și a celor care o iubesc. I-am privit lung. O, Doamne, câtă micime în toată această spoială de "stil". Am simțit în adâncul ființei mele revolta strămoșilor mei de la coada sapei, care s-ar răsuci în mormânt să vadă noii boiernași de doi lei. S-a întors lumea cu fundul în sus.

Am învățat, am fost educată de părinții mei să apreciez valorile, inteligența, cultura, arta, tradițiile, munca. Să îi respect pe cei din jurul meu, să fac totul pentru a fi în fiecare zi mai bună, mai deșteaptă, să mă dezvolt. Am muncit. Corect, folosindu-mi cunoștințele, învățând în continuare. Nu mă pot preface că prostul e deștept dacă e spoit cu aur. Nu mă pot preface că analfabeții și agramații care și-au ridicat impotența la rang de normă sunt ok. Nu mă pot preface că e în regulă ca de la o zi la alta să văd în jurul meu cum cretinii al căror loc e acolo unde nu trebuie să gândească, doar să își folosească mâinile pentru a fi utili societății, ajung să îți râdă în nas, să te considere fraier pentru că ți-ai tocit coatele pe băncile școlilor, și să facă paradă cu "școala vieții". Să te privească de sus, și să considere că îți fac un serviciu dacă te lasă să îți faci treaba pentru ei.

Mi-am adus aminte de toate acestea privindu-i pe cei doi. Sclavi afară, domni în România. Disprețuind. Scuipându-ne semințe de floarea soarelui de la înălțimea Jeep-ului cumpărat cu eforturi și sacrificii, ștergând babele altora la cur în timp ce mamele lor mor singure acasă, după ani de dor și amărăciune. Oamenii aceștia, care cred că banii sunt totul. Care consumă viețile celor dragi cu așteptări, care își construiesc aici case cu zece camere pe care nu apucă să le termine, stând în pribegie, și care se întorc tot în românica pe care au scuipat-o, fiind ei înșiși scuipați din minunatele țări "afară" când devin inutili și șalele nu-i mai lasă să se aplece. Se întorc, și nu mai au bani să își termine casele inutile, goale și pline de ecouri, deoarece copiii lor au plecat demult. Sunt acri și bolnavi, și viața a trecut pe lângă ei. Părinții nu mai sunt, copiii au viața lor.

Acei oameni minunați, care muncesc în străinătate, cu bun simț, respect pentru ceilalți, care își iubesc țara, românii, care și-au păstrat sfiiciunea țăranului cu respect pentru muncă nu privesc cu dispreț oamenii din jurul lor. Pentru că sunt educați. Pentru că nu au plecat din România proști. Au plecat pentru a avea o viață mai bună, nu pentru a câștiga o falsă identitate. Ei nu numesc țara lor "românica" cu r mic. O iubesc. O cinstesc, oriunde ar fi. Și sunt mândri că sunt români, pentru că nu uită.

Prostul tot prost rămâne. Și când are un ban, își cumpără tichie de mărgăritar. Pentru că el se va considera întotdeauna superior celorlalți. Și prostia e o virtute.

Dacă noi, cei care am rămas acasă, suntem atât de idioți, mă gândesc că voi, cei trei sferturi din România care cunoașteți mersul lucrurilor și adevărata civilizație, când vă întoarceți aici, fiind majoritari, veți face ca instantaneu România să devină chintesența civilizației tuturor țărilor care v-au reeducat 

Eu încă mai aștept...