Postări
Comentarii
Când ne vom izbi unul de celălalt
Într-o explozie de noi
Lumea își va opri respirația.
Pădurile își vor fremăta frunzele
Aruncând spre cer aripile păsărilor
În tril multicolor.
Râurile își vor învolbura apele,
Împingându-le înapoi, către izvoare,
Diamante înapoiate muntelui.
Norii își vor chema ploile,
Fecioare despletite călărind fulgere
Tropot înghițit de tării.
Existența noastră însăși
Va fi pusă în umbra timpului,
Când ne vom izbi unul de celălalt.
Nu-mi luați bărcile colorate,
M-am chinuit mult să le pictez!
Am topit puțin aur din jocul razelor pe pământul fierbinte,
Și am adăugat un strop de fericire.
Apoi am furat niște cireșe
Și le-am amestecat cu zâmbete de copil,
Și am obținut roșul acesta minunat
Din care au căzut câteva picături pe buburuze.
Am o barcă albastră,
Am lăsat-o puțin mai în spate,
O să îi mai împrospătez puțin culoarea, la bătrânețe,
Când mi-o fi lumea mai dragă.
Le-am pus și pânze, din aripi de libelulă,
Dar le-a luat vântul cu el,
Într-o seară când stăteam la o bârfă cu viața,
Pe malul mării.
Nu-mi luați bărcile...cândva, când voi fi bătrână,
I le voi da lui Charon, și voi strânge obol cu obol,
Pentru a-mi cumpăra șapte vieți,
Să mi le petrec pictând bărci.
Să mă-ncing cu brâu de patimi pentru ochii tăi albaștri, să-mi descânte șapte babe nebunia, bat-o vina, de-a iubi ce nu-i al meu. Și să sorb din palme setea de-ale tale sărutări, bule ce-mi pocnesc pe buze dulce, senzual, visări, să îmi modelezi din coapse amforă pentru pelin, în tăceri să-nmoi dorința, și să-ți scriu pe piept venin. Să-mi rotesc în sarabandă fustele ce-ascund chemări, în ghioc s-ascundă ceasul efemerelor mirări, să te am la ușa sorții, șapte ani oglindă spartă, sufletul vândut pieirii, lume fără dor deșartă.
