SECUNDAR

 

Ce-aș mai putea să spun despre noi,

Când ploi de ursite ne leagă rotund

De tot ce a fost și va fi pentru doi,

Dar n-a fost destul de profund?

Ce-aș mai putea să îți spun despre rost,

Când viața ne joacă-n cortine de fum

Pe scene ce sunt și mereu au mai fost,

Până rămâne doar scrum?

Ce-aș mai putea să îți spun despre noi

Când timpul aproape îmi frânge cuvântul

Și-aproape-am trăit, secundar, într-o joi,

Doar cât clipește Pământul?

Ce-aș mai putea să îți spun despre rost,

Când ne-am fost

Fără rost?...

 

 

SEC ȘI FĂRĂ GHEAȚĂ

 

Doar trage draperia, și toarnă-mi în pahar

M-am săturat de vorbe, noblețe și virtute

Să lași afară timpul, să bântuie hoinar,

Tu ia-mă-n întuneric și fă-l să mă sărute.

Să îmi depui pe umeri arsuri de neputință...

Lumina să ne doară, tăcerea să ne fie

O treaptă către rana ce doarme în dorință,

Într-un crescendo tainic de dor și nebunie.

Fă lampa mică, aur să-mi joace cald pe buze,

Lichid să-mi fie pielea, vărsat în cupa ta.

Ne-nfășurăm în noapte, căci mâine n-are scuze

Că urma de pe pernă n-a fost nicicând a mea.

Când ceasul își va bate iar ora-n răsărituri

Voi ridica armate să te alunge-n viață,

Cu ochii largi de zgomot și-n lipsă de chibrituri

Străini privi-vom soarta cum arde lent o ață.

Tu toarnă în pahare, doar sec și fără gheață.

 

 Foto: "Intensity I" Anna Razumovskaya

 

 

HOȚUL DE VIEȚI

 

Se plimbă agale prin amintirile oamenilor

Cu mâinile la spate, fluierând stins,

Cercetează din când în când, cu vârful piciorului,

Prin mormane ridicate de timp.

Ocolește cu grijă dulapurile aliniate soldățește

În sertarele cărora stau puse la dungă

Ființe dragi, zâmbete, curcubee și reușite

Asezonate cu levănțică.

O pisică neagră îi taie calea

Și se întinde leneș la mijlocul drumului;

Ochii verzi ascund adevăruri demult uitate,

Vânători de vrăjitoare în vânt.

Într-un colț, sub niște zdrențe colorate

Stă ghemuită amintirea unei iubiri neîntâmplate

Viață ce ar fi putut să fie,

Cu burta la gură, gata să nască un vis.

Îi întinde mâna în tăcere.

Minciună plămădită din adevăruri,

Ea se ridică zâmbind și începe să murmure

Cu glas de copil, un cântec de leagăn.

Îl urmează, sfioasă, cu capul plecat,

Printre mormane multicolore de nesemnificativ,

Străjeri involuntari ai amintirilor neprețuite

Numerotate și expuse pe rafturi.

Pășesc amândoi, unul lângă altul

Spre marginea gândului

Două umbre pe orizontul uitării

În murmur de cântec fluierat stins.

 

 

PACT

 

Am făcut un pact cu viața. Pentru fiecare floare încărcată cu petale îi voi da un timp seninul și lumina unei raze ce îmbracă în rafale de speranțe dimineața.

De-mi va prinde-n păr norocul, voi plusa cu o tăcere și voi accepta emfaze de la cei ce cred că trupul e pocal pentru vestale și că pot trișa iubirea când le va veni sorocul.

De-mi va da chemarea mării îngropată în corăbii eșuate trist pe maluri, îi voi da cânt de sirenă în uitarea înserării, clar de lună ce se naște când apusul cade-n valuri.

De-mi va dărui iubirea, ca pe-o plată pentru visul ce mi l-a promis odată, îi voi șterge de pe frunte, cu o clipă, nemurirea și-i voi ostoi aleanul cu nemărginirea toată.

 

 

CARUSEL

 

Dacă ne-am întâlni cândva la colț de timp mișel

Cumva, într-un viraj de stele căzătoare,

Doi pasageri sudați de-o viață-ntâmplătoare

Pe doi căluți de tinichea-ntr-un carusel,

Rotund vârtej de tu și eu, m-ai recunoaște oare?

Caleidoscop de amintiri cu el și ea

Păpușile-ncâlcite-n amintiri de mucava,

Eu întrebând iar tu tăcând, cuvinte-acadea,

Plecând și revenind, mereu, de undeva,

M-ai pune-n buzunarul de la piept, pentru cândva?

De ne-am putea roti, sonor, cu plete-n vânt

În roata care naște ritmic cerul din pământ,

M-ai oglindi fugar în ochii tăi de peruzea

Când ne-am intersecta, sub norii de bezea?

În larma gureșă de râsete și gânduri

Tu mi-ai fura o sărutare printre rânduri

Când saltimbancii dau fiori cupolelor de circ?

M-ai ameți până să uit ce-am vrut să zic?

Dacă ne-am întâlni cumva la colț de timp mișel

Tot te-aș iubi. Țigancă, ți-aș fura din portofel

Arvuna pentru ochii tăi de peruzea

Și-un tur pe doi căluți de tinichea.

 

 

PROZAIC

 

În fiecare femeie e o sirenă care cântă.

Undeva, adânc, îngropată sub

toate rămășițele zilelor încărcate

cu haine spălate, zarzavaturi,

ultima bârfă și cafeaua de dimineață,

așteaptă să o audă cineva.

Aș putea să scriu o poezie despre pisici

sau despre felul în care nu mă iubești,

ori despre geții care ne-au lăsat moștenire

toate viciile oamenilor deștepți dar leneși,

care își imaginează că se trag din zei.

Mi-ar lua puțin timp să scriu despre tine,

dar mai bine scriu despre ea, pentru că

s-ar putea să par penibil de prozaică

atunci când îți spun ce simt,

în timp ce pun rufele în mașina de spălat.

Însă, pentru că sunt femeie

și în mine zace o sirenă care și-a pierdut

marinarii, morți într-o baltă de rom,

o să îți cânt pentru ultima oară.

Regina a murit, trăiască Regina!