Despre mine

- Magdalena Hisum
- *** Sunt un simplu om...o medie intre ce au altii de spus despre mine si media intre ce cred ca sunt si ce as vrea sa fiu. Cred ca , la final, oricine ajunge sa isi dea seama ca nu stie cu adevarat cine este. Asta nu e relevant, conteaza ceea ce facem atat timp cat inca mai suntem aici si vrem sa fim CINEVA ***
30 ianuarie 2019
Deranj
28 ianuarie 2019
De drag
27 ianuarie 2019
IUBIRE

23 ianuarie 2019
În plan secund

22 ianuarie 2019
APUS SAU RĂSĂRIT

21 ianuarie 2019
OAMENI

20 ianuarie 2019
SEMIZEU

19 ianuarie 2019
CAFEA AMARĂ

17 ianuarie 2019
BALOANE COLORATE

15 ianuarie 2019
Ești ce ești, și-atât

13 ianuarie 2019
Urăște-mă cu pânzele sus, în amurg

12 ianuarie 2019
Cântec

11 ianuarie 2019
Vom trimite soli la ceruri cu arginți...

9 ianuarie 2019
Dimineața (O poezie urâtă pentru sora mea frumoasă)

DESPRE OMENIE

7 ianuarie 2019
Pledoarie
Instanță onorată, permiteți să mă-nclin,
Să-mi dați cu apă-o cupă, mi-s buzele venin,
Mă dor în tâmple sorii, și-mi bate-n piept aleanul,
Tot plumbul în picioare și-a revărsat oceanul.
Azi m-ați chemat la bară să apăr Poezia,
Dar nu-mi găsesc Cuvântul, și am făcut prostia
De a uita pe unde mi-am rătăcit curajul
Și teamă mi-e că sorții îi este astăzi pajul.
Privesc în jur... în loje poeți s-așază roată,
Închiși în pure sfere, s-au distanțat de gloată,
Și docți își etalează, imberb, condescendența,
Căci prăfuite tomuri le-atestă excelența.
În boxă-i Poezia, sărmana, acuzată
Că-i îmbrăcată-n zdrențe, și-o râde lumea toată,
Că n-are vorbe-alese, și nici rafinament,
Nu strălucește-n aur pe-al lumii firmament.
Că umblă cu săracii, analfabeți și proști,
Și e atât de simplă, de nu o recunoști
În limba învechită când calm alină dorul,
Sau când în mâna-i slabă ridică-n cer toporul.
Eu nu-s Poet, Mărită, și nici nu-s Dumnezeu,
Dar înțeleg ce spune, și nu o zic doar eu,
O știe și sărmanul, și truditorul gliei,
Copilul ce coboară din leagănul prunciei...
O știe și fecioara ce plânge din iubire,
O știe și bătrânul dând Domnului slăvire,
Și mama care cântă de leagăn dulce cânt,
Soldatul care cade cu fruntea în pământ.
Eu o iubesc, Mărită, că e în suflet zbor,
Al mării dulce freamăt sub aripi de cocor,
Pe creștet mângâiere când sufletu-i cernit,
Și pentru fericire e râs nestăvilit.
Instanță onorată, permiteți să mă-nclin,
Am încheiat cuvântul, părerea mi-o mențin,
Regină-i Poezia, chiar simplă și modestă,
Și zdrențele sunt demne cât timp Ea e onestă.
6 ianuarie 2019
Analogrif
Sunt plină de păcate, căci trăiesc,
Iar gura nu mi-o țin, și păcătos mi-e gândul,
Când simt cum aripi negre-n umeri cresc,
Mai fac un pas în spate și sar rândul.
Cu luminarea-i treabă grea, și soarta
Răbdare n-are pentru proști și lepre,
De-aceea cu evlavie-nvăț arta
Nimicului din "pentru" înspre "despre".
Mi-e sufletul doar preș pentru ființă,
În neguri mă cobor și zbor spre soare.
Mi-s împletiți în aripi nouă galbeni,
Am câte unul pentru fiecare mare.
Din trei în trei iau viața de la capăt,
Și plâng, și râd, și nu-nțeleg nimic,
Mai cad, îmi mai julesc mândria, șchiopăt,
Mai dau cu capu-n prag când mă ridic.
Iar la sfârșit, mă-ntreb ce e păcatul,
Că am trăit și n-am simțit de ce o fac.
Am dat și inima, mi-am înecat ficatul,
Și de-am fost bună, rea, e tot un drac.
Gânduri
Într-o zi, ne-am întâlnit într-un loc.
Tu, cu mâinile tale practice, căutând,
Eu, cu sufletul meu boem, așteptând,
Neavând amândoi ce n-aveam.
Tu îmi vedeai exteriorul, eu îți doream interiorul,
Ca într-un joc interminabil de-a șoarecele și pisica.
Fiecare dintre noi se vedea șoarece, și parcă
Toate pisicile din lume aveau blestemul dorului.
Tu îmi priveai buzele, eu îți sorbeam cuvintele,
În dreptul inimii mele vedeai doar sâni obraznici;
Și oh, șoldurile mele, din amforă pentru nectarul zeilor,
Au devenit potecă pentru mâinile tale nerăbdătoare.
Am închis ochii, cu speranța unui vis
În care tu erai stăpânul lumii mele aurite de soare,
Iar eu regina inimii tale, cu brățări la picioare și foc în priviri,
Topiți într-un dans ancestral al dorinței.
M-a trezit din somn sunetul tocurilor
Ce îți marcau pașii în cadența bătăilor inimii mele
Uitate pe lespezi crăpate de timp și de așteptări,
Cu ochi în care te îndepărtai, ținând-o de mână.
5 ianuarie 2019
SÂMBURE DE LUMINĂ
Dați-mi, vă rog, un arcuș și o notă,
De azi renunț la fericire,
vă voi cânta pentru visele din adâncul pământului
și pentru lumea de după nori.
Dați-mi, vă rog, un fluier,
De azi renunț la fericire,
vă voi doini despre munții cu păduri
și despre câmpiile văduvite de grâu.
Dați-mi, vă rog, un gând curat,
Și voi naște din el stele peste iubirile pierdute;
Vă voi învăța să alergați drumuri
pe care se zvântă noroaiele din trădări.
Dați-mi, vă rog, o inimă,
De azi renunț la fericire,
O voi lăsa zdrențuită în sârma ghimpată
din jurul sufletelor biciuite de timp.
Dați-mi, vă rog, o flacără,
Și așa alergăm prin viață de parcă
am împărți același sâmbure de lumină
care a fost cândva o sămânță.
Dați-mi, vă rog, o tăcere,
De azi renunț la fericire,
Voi strânge toate trăirile pământului
și le voi împleti într-o viață.
Apoi voi trage o linie cât un orizont
Între ce a fost și ce va veni;
Pentru că astăzi renunț să mai caut fericirea
Și ce va fi, va fi.