Paiațe

Cuvintele au rostul lor.
Cele rubiconde nu pot fi aruncate
Așa, la întâmplare, în lume,
Pentru că se rostogolesc
Și stârnesc hohote de râs,
Ca paiațele cu fețe triste
De la colțul străzii,
Care se mint singure
Că zâmbetul lor chinuit
E izvorul amuzamentului trecătorilor.

Nici cuvintele mari
Nu pot fi manevrate de oameni mici.
Îi vor strivi sub greutatea lor
Și tot ele vor fi mai apoi
Acuzate de crimă.