E cam târziu în noi, și ești departe,
Mi-s dezgolite tălpile de drum,
Îmi mai așezi din când în când cuvinte, ca-ntr-o carte,
Dar pagină cu pagină, ea se transformă-n scrum.

Îmi spulberi vânturile-n zbor de corbi
Pe tâmple îmi adie briza unei mări uitate
Ai pus puțin din tine-n fiecare noapte,
Dar ai uitat în zori ființa să îmi sorbi.

Îmi cântă toți copacii despre soare
Pun fruntea pe pământul încălzit de ghiocei,
Și îi aud bătaia făr' de tine, călătoare,
Pe calea fără foc și fără de scântei.

Ești Prometeu în Sisif transformat fără de voie
Când zilele-mi împingi spre culmi lipsite de culoare,
Iar timpul mi-e din ce în ce mai mult nevoie,
Și răsăritul, ca o rană, parcă doare.