M-am săturat de tine, prințul meu, ia du-te tare
Spre iubirea fără pată ce te macină-n picioare
Și-ți înfoaie, iluzorii, mari regrete de artist,
Că-i statuie fără tine și că-n jur totul e trist!

Dacă vrei, te-ngrop în lacrimi și suspine-ntretăiate,
Îți arunc rapid vreo două, trei, ocheade zvăpăiate,
Dau din gene și fac plinul de orgoliu masculin,
O sensibilă maestră în eternul feminin.

Dar n-am timp pentru tâmpenii, te iubesc și-atâta tot,
Nu mă doare nici în paișpe de ți-o iei iar peste bot,
C-o să umbli cu privirea rătăcită iar prin casă,
Nu mai am răbdare, gata, ia mai du-te și mă lasă!

Mă iubești, dar parcă nu e tot ce-ai vrea tu de la soartă,
N-aș putea fi eu aceea și nu mi-aș dori, nici moartă,
Ia-ți bagajele și pleacă, am o viață de trăit,
O să uit eu pân' la urmă că ai fost, și te-am iubit.