Cam la jumătate de solfegiu distanță
De frunzele îmbătate într-o rotire fără centru
Mi-am aliniat cuvintele fără soț,
Unul alb, unul negru.

Pe drum am împrumutat o cană cu apă
De la o femeie ce își scosese broboada
Și stătea cu fața ridată îndreptată spre soare,
Scăldată în lumină.

Mi-am numărat cartușele, impar.
Mi-am numărat sentimentele, par.
Mi-am răcorit fruntea, am oftat,
Am vărsat apa în țărână.
Poate le-o fi sete celor duși.

Tare mai ard umbrele... viața...

Am pus cartușele la chimir pentru zile mai bune,
Am încuiat sentimentele în seif
Și am dat drumul cuvintelor în lume
Unul alb, unul negru.

Am păstrat totuși un cartuș.
În pumn, impar.
Nu se știe totuși
Ce va fi, când va fi...