Numai în limba română cuvântul "omenie" are o încărcătură atât de puternică, fiind o chintesență a tot ceea ce este bun în oameni. Ca și cuvântul "dor", el poartă înțelesuri adânci, pentru că nu înseamnă "umanitate", ca în celelalte limbi. Omenia este mult mai mult, deoarece cuprinde esența a tot ce este frumos în omul aflat în relație cu ceilalți. Pentru că omenia este eminamente socială, și definește modul în care o persoană interacționează cu ceilalți, prețuindu-le la rândul ei calitatea de oameni. Omenia este oglinda felului în care omul se vede în oameni. Ea este întruchiparea idealului, a tot ceea ce reprezintă capacitatea de înaltă calitate a omului. Cuvântul "omenie" poartă în el frumusețea sufletească a unui popor, și nu conține o fărâmă de egoism, de individualism. Toate atributele pozitive ale ființei sunt împrăștiate difuz în omenia românului, generând ecouri concentrice care se întrepătrund în societate, născând o stare de bine și recunoașterea valențelor pozitive ale comportamentului uman. Omenia este o trăsătură definitorie a umanității, cuprinzând sinceritatea, înțelegerea, atenția față de celălalt, cinstea, lipsa oricărui gând de înșelăciune. Este un tip de contract social în alb, în care îndatoririle celeilalte părți sunt la latitudinea ei.
Omenia atestă calitatea umană, conține respectul față de celălalt și acel bun simț, acea sfială care nu lasă omul să lezeze în vreun fel pe celălalt, pentru că ar leza însăși umanitatea proprie. Într-o relație de omenie este egalitate, celălalt fiind privit ca o replică a propriei individualități într-o umanitate comună, din care fac parte în armonie ambii subiecți ai relației. Umanitatea celuilalt este umanitatea mea, iar omenia consfințește atât la nivel de suflet, cât și de cuget această viziune a existenței.
Omenia este sensibilitate, pentru că implică afectul, printr-o suită de sentimente și concepte morale nedefinite exact dar care ating cele mai fine rezonanțe ale conștiinței umane.
Poate această omenie îi împiedică pe unii români să se adapteze occidentului, căci respectul și "păsul" față de celălalt nu îl lasă pe românul cinstit să fie un rapace om de afaceri, să se ralieze individualismului occidental, și îl face să fie atât de ușor de manipulat prin credulitatea sa. Undeva, în adâncul sufletului românului a rămas acea sfiiciune a țăranului care ară brazda, care își ridică, atunci când te salută, cușma, care te primește în casa sa cu inima larg deschisă și îți oferă tot ce are mai bun, chiar privându-se pe sine și pe ai lui, care "te omenește". Ridicându-te pe tine pe o treaptă umană superioară, el se păstrează pe sine pe aceeași treaptă, și uite-așa, prin răspunsul tău, ne putem ridica reciproc pe scara valorii umane, prin succesiunea cauză-efect a omeniei, până la acel nivel la care omenia devine o trăsătură naturală a umanității, pentru că ea este o angajare deschisă și voluntară pentru binele comun, înțeles ca dat firesc.
Rolul societății, prin mecanismele ei, ar trebui să fie și cel de a produce oameni de omenie, căci acești oameni vor genera progresul umanității prin simpla propagare a binelui comun, care de fapt stă la baza structurii societății actuale, dar care bine comun a fost înlocuit de lupta pentru supremație și control, pentru obținerea de beneficii individuale.
Postări
