GÂND DE COPIL

 

M-am rugat
Cu obrazul lipit de ciutura fântânii,
Într-o copilărie,
Să nu se termine lumea
Și să nu plece oamenii dragi.

Cu gând de copil m-am rugat,
Și cu drag de verdele copacilor,
Cu frică de Dumnezeu, și iubire,
Cu ochii plecați spre pământ.

Mi-au rodit primăverile ani,
Și verile mi i-au luat câte unul,
Aruncându-i în toamne cu ploi
Iernilor geroase și albe.

Ciutura fântânii nu mai este de mult,
Apele au secat, și pământul nu mai rodește...
Însă au rămas verile și iernile, care îmi spulberă anii,
Eu, care mă rog să nu se termine lumea și să nu plece oamenii dragi,
Și Dumnezeu.