COLIND

Edenul a rămas doar o grădină părăsită, a cărei frumusețe ne mai poate fi amintită doar de imaginea ei, pe care o regăsim în interiorul nostru. În jur e un simulacru de credință, înzorzonată, mercantilizată, transformată în produs vândut vulgului ca bilet pentru rai. Unde e trăirea, înălțarea spirituală, înfrigurarea, unde este starea de comuniune cu Divinitatea? Din păcate, am ajuns să îl tăinuim pe Dumnezeu în suflet pentru a nu-l întina.

Îmi amintesc...eram mică, și la bunica mea veneau trei țigănci bătrâne și bete, care colindau șleampăt și dezlânat, sărind peste cuvinte și bolmojind la sfârșit. Apoi cereau. Gata! Scopul era să li se dea, nu să dăruiască. Eram dezamăgită... simțeam că lipsește ceva, și nu știam ce, pentru a mă face bună. Acum știu, lipsea căldura. Și acea lipsă mă făcea să nu vreau ca bunica mea să le dea ceva. Nu pentru că eram zgârcită, ci pentru că ele erau. Să folosești nașterea Domnului pentru a obține beneficii materiale mi se părea culmea josniciei. Și mă gândeam așa: cum îndrăznesc să murdărească un lucru atât de pur cu beția lor și cu cântatul de mântuială, pentru a cerși? Că, de fapt, asta făceau, sub pretextul colindului.

Astăzi privesc în jur. O mare de țigănci bătrâne și bete, cântând deșănțat în fiecare vânzător de brazi, globuri și beteală strălucitoare, în fiecare producător de reclame comerciale, în tot acest întuneric orbitor care se numește "spiritul Crăciunului"

Din păcate nimeni nu condamnă folosirea unui Prunc în scopul de a obține foloase. Tuturor li se pare normal. Cred că ni s-a răpit credința, și apoi a fost scoasă la cerșit, desculță și dotată cu un ler, întru spoirea cu sfințenie a sufletelor care au uitat de mult ce înseamnă Lumina.