Pentru că sunt om

 

Mă încălzesc la focul din ochii copiilor,
Ca o pisică ce toarce în bucurii fosforescente
Rostogolul motoceilor de pluș de pe covor.

Mă întristează golul din ochii mamelor
Care și-au lăsat pruncii undeva, departe,
La distanță de o viață de suflet.

Mă nedumerește răutatea oamenilor,
Ca o întrebare nerostită ce nu te lasă să dormi
Atunci când oboseala te doboară în insomnii.

Mă iubește setea de viață a bătrânilor,
Care au uitat că trupul i-a trădat cândva
Și dansează imaginar valsuri în săli de bal.

Mă mor zi cu zi deznădejdile cerșetorilor,
Care își negociază cu destinul clipe,
Într-un joc de-a alba-neagra cu foamea.

Și, pentru că sunt om, îmi fac o cunună
Cu toate aceste sentimente,
Și sper că Dumnezeu o va zări în mulțime.