Lumea e ca o casă dărâmată de bucățile de cer care mai cad din când în când din sufletul lui Dumnezeu pe pământ. Oamenii își târguiesc sufletele pe taraba devenirii, oscilând între minte și trup ca niște pendule înnebunite de trecerea timpului. Neștiința și-a făcut culcuș în scorbura capacului vieții și se pregătește de hibernare, în liniștea nemișcării ce paște oceanele văduvite de pești. Când soarele va mai fi doar o linie îngustă la sfârșitul privirii, un plânset de copil va neliniști îngerii. Atunci o mână din văzduh va lua un burete, va șterge răbojul vieții, și ne va preda din nou existența.
Abonați-vă la
Postări
Comentarii
Despre mine
- Magdalena Hisum
- *** Sunt un simplu om...o medie intre ce au altii de spus despre mine si media intre ce cred ca sunt si ce as vrea sa fiu. Cred ca , la final, oricine ajunge sa isi dea seama ca nu stie cu adevarat cine este. Asta nu e relevant, conteaza ceea ce facem atat timp cat inca mai suntem aici si vrem sa fim CINEVA ***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Nu ezitati sa va expuneti parerea, viata e scurta:)