De profundis

 

E plină lumea de poeți
Ce mișună prin vers, răzleți,
Amușinând, părând isteți...

Împiedicați de poale lungi,
La nas cu greu poți să le-ajungi,
Ca moartea strofei să alungi.

Că ei sunt zei din cer căzuți,
De-ți vine sceptrul să li-l...muți
Dacă îi iei la bani mărunți.

De muci nu mai încape har,
Și bunul simț, plecat hoinar,
Bea trist pahar după pahar.

E plină lumea de nerozi,
Și se-nmulțesc, ai dracu' plozi,
De-i stau la rând prostiei, cozi.

Fir-ar al naibii el Poet,
Că el se mișcă mai încet
Și pare lumii desuet!

Trăiască spusul de nimic,
Și-aplaudacul, mare, mic,
De lingușeală, nu mai zic!

Cât viermuiesc ipocrizia,
Și prostului îi țin tichia,
Ne moare naibii Poezia!