Și atunci, voi păși

 

Cândva, tu nu vei mai fi aici
Să îmi lipești stele pe tălpi,
Nu vei mai face să curgă mări
Prin sângele meu.
Ochii tăi vor privi alt verde-albastru
Și gândurile tale se vor încurca
În alte alge, șiroind, violet,
În apusuri.
Pe stânca albită de vânturi
Așteptărilor mele arvunită
Se vor răstigni doar tăceri
Oglindind jar de nisipuri pustii.
Freamătul altei plaje va adăposti
Dansul nebun al chemărilor
Ce se vor contopi, amalgam,
Într-un ghioc.
Îmi vei cere să îți arăt, pe lună plină
Drumul iubirii tale către nesfârșit,
Cu ochii arzând de dorurile
Care-mi strigau cândva trupul.
Iar eu voi picura lacrimă verde
De ochi, de deochi, adăugând
Două bucăți uscate din inima mea,
Murmurând cânt de descânt
În vânturi turbate de vremuri.
Apoi voi deschide ușa, ca o șoaptă,
Și voi păși în uitare.