Stai o clipă și socoate câte vieți ar fi să curgă în clepsidra altor vremuri ca să dăinuie iertarea ... câte nopți sunt iminentă insomnie pentru suflet, când el speră toată ziua bunătate și plătește vama celor ce-n pământ or să se scurgă... Nu e pentru oameni visul ce se pierde în perfida neputință de a fi. Am citit odată slova inimii ce-i scrisă pe altarul devenirii și-am orbit. E prea multă strălucire în oglinda ce reflectă veșnicia și durerea e prea mare când nu ești doar trup. Toate micile orgolii sunt doar jocuri pentru mintea care crede că-i nemuritoare, dar când vine timpul vrerii de a fi și lumea simți cum cade din picioare în abisul ce absoarbe tot ce-a fost, orice dar nu poate stinge setea de-a mai fi puțin. Vezi ce dai, că se adună tot în cupa ce-o primești, și de-i plină cu venin degeaba vrei să crezi că-i vin, degeaba mai jelești... Dă-mi o rază de lumină, o voi scrie pe oglindă în cuvinte aurite, și vom străluci.