Evoluție :

Nu își mai dorește nimeni să moară și capra vecinului. Următoarea treaptă logică ar fi să își dorească să moară vecinul, dar nu. "Omul" de astăzi dorește să omoare personal vecinul, ca să îi mănânce capra.

Și când te gândești că unii sunt atât de mândri de capacitatea lor de a evolua rapid, lasându-i în urmă pe cei de pe treapta cea mai joasă a evoluției, cu principiile, valorile și concepțiile lor de rahat, de care ei nu au nevoie, deoarece EU e întotdeauna superior lui EL!

 

Spune-mi minciuni drăguțe

Privindu-mă în ochi.

Eu știu că mă minți...

Dar ochii tăi sunt atât de frumoși!

Plouă

 

Plouă, se-ngână teii printre păsări

Și ruginesc solfegii agățate-n picături,

Curg ceruri ca obrajii încărcați de nuferi

În zări, bujori, cu negre semnături.

Pe străzi, desculți, aleargă doi copii,

Până la glezne apa le e caldă,

Și râd... nu le e teamă de urgii

În zumzet de lumină lumea lor o scaldă.

La răsărit e început de curcubeu,

Ascuns de ochii celor ce nu vor să vadă,

Din cer lumini s-aprind ce stau să cadă,

Al lumii zvâcnet a ajuns la apogeu.

În hohot de tăceri un tunet le tresare

Și le oprește râsul pentru-o clipă.

Se uită-n jur, și se opresc în pripă

Și speriați se strâng în brațe cu ardoare.

Apoi pornesc, printre sclipiri ca fluturi,

Cu stropi lucind în pletele bălaie

Și râd din nou, nu poți să nu te bucuri

Că totuși, pentru ei...e doar o ploaie.

 Nu ar trebui să ne rupem aripile doar pentru că alții pot zbura mai sus decât noi... Poate aripile noastre sunt minunate pentru altfel de zbor!

Glie

 

El stă pe-o piatră dus pe gânduri,

Cu tălpile înfipte-n glie,

Privește cerul, martor mut al lumii

Ce-a fost atunci și ce o să mai fie.

Cu palma liniștită pe genunchi,

Cu capul sus, el cântă rar o strofă,

În șale-i bate iar un aspru junghi...

Și-și răcorește gâtul dintr-o cofă.

Cu ochi pierduți pe ale zării rug

El stă stingher, și timpul se oprește.

I-e dor de brazda-ntoarsă de la plug,

I-e dor de pâinea caldă ce dospește.

Femeia lui e oale și ulcele...

El, într-o lume ce n-o înțelege.

S-audă râsul ei peste vâlcele,

Ar da orice să schimbe-a sorții lege.

E singur, într-un timp ce n-are loc

Pentru țărani bătrâni cu palme aspre

Și viața îl învârte-n al ei joc

Țesând covoare de cordele-albastre.

Pământu-i cald sub tălpile desculțe,

Un strop de trudă-i picură din gene...

Mai are trei găini, ce îl privesc viclene,

Așteaptă din desagă să le dea grăunțe.

Aruncă boabele-n pământul pârjolit

Cândva, în fața lui era pădure...

Își face cruce, se ridică, și smerit

Îi cere Domnului putere să îndure.

E pace-n aer, vânt ușor adie

E trecere spre veșnicie pasul lui,

Se duce-acasă, timp ce va să vie,

Tribut prezent plătit trecutului.

Nu se mai poartă mintea, fă!

Nu se mai poartă mintea, fă! Ești învechită, a trecut de mult sezonul cărturarilor, vrei să râdă de tine lumea bună? Cum să strălucești într-o creație made by George Coșbuc? Goga? Topârceanu, Arghezi?!? Astea-s nume, fă?

Cine ar vrea să vadă cum curge de pe buzele tale limba română, fă? Ia zi! Nu se mai poartă limba română, fă, n-are glam, by the way. Nu contează, fată, dacă nu știi ceva, există Google și ochelarii sexy de profesoară. Tu chiar crezi că cei cu care vorbești știu mai mult decât tine? Să fim serioși!

Numai ramoliții se mai cramponează de virgule, puncte, litere și alte rahaturi. Niște frustrați! Și-au irosit viața învățând chestii inutile, și acum le este ciudă că noi ne distrăm și trăim.

Fraierii ăștia n-au bani nici d-un amărât de aperol, fă! D'aia scriu poezii, că n-au bani să iasă ca noi, știu ei ce e aia party? Comuniști constipați, se vând pe un mic!

Mâine dimineață, dacă vreau, scriu un poem. Artă, fă! Adevărată, de la mama ei, din viața reală. Fără porcării , tre' să ai doar o sticlă de energizant, țigări și timp. Curge poezia, fă, prin venele noastre! În fiecare zi, nici măcar nu trebuie să te chinui, cum iese, așa o dai pe public.

Acum n-am timp să scriu, am o căruță de mesaje, fă, toți mă vor. Ai văzut poza mea nouă de la profil? I-am înnebunit, ce atâta efort pe combinații, poezii și citate învechite? Viața fă, eu!

Tre' să plec, am programare la extensii. Love you, babe! Te lasă acritura aia de mă-ta diseară, nu? Ai spălat vasele?

Hai, te pupik!

 

 

 

Pelin

 

Hai, pune căpăstrul pe soare, iubite!

Încarcă pe șa tot ce știi despre mine,

Mai pune și-un cântec, pe drumul fierbinte,

Să-ți fie răcoare cât ziua mai ține.

Să iei și un zâmbet, vreo două săruturi,

Chitara, pistolul și-o sticlă de vin,

Să nu-mi lași în urmă coroana de fluturi

Doar gândul la tine cu gust de pelin.

Să sfărmi în copite nebune de ropot

Tot drumul ce-mparte tăcerea la doi

Și vino, iubite, în dangăt de clopot

În suflet îmi bate tot dorul de noi...

Să dai foc colibei, să ardă pădurea

Cu tot ce te ține departe și rece

Hai vino, și uită, îngroapă securea

Deja sunt bătrână, și viața ne trece.

EU

 

Mă dor pereții până în rărunchi

Și mi s-a pus pe inimă un nor

În stânga, am un întuneric, ca un junghi

Mă dor și stelele, și apele mă dor.

Un ceas îmi ticăie sfârșitul printre uși

Iar nu mai știu...să plec...sau să dansez,

Întorc o clipă capul spre cei duși;

Repet pădurea-n suflet ca pe-un crez.

Mi-e dor de viața fără gong și fără scenă,

Când lupii erau lupi, și leii lei,

Când nedreptatea nu trona obscenă

Slujită-n fast de proști și derbedei.

În dreapta am iubirea, ucisă de atei,

Deasupra cerul negru, uitat de Dumnezeu,

Mi-e ploaie și mi-e sete, cu tremurat condei,

Mânjesc pe zidul lumii cuvintele "SUNT EU".

 

Pictură: Yossi Kotler "No mask"

 

VARĂ

 

E vremea trupurilor arse în grâu.

Sudoarea mângâie în tihnă o pâine,

e soare și cald, e foc fără frâu

și viața ne doarme în ziua de mâine.

E vânt liniștit, peste câmpul din zare

adie un freamăt de joc și de ploi;

un ropot s-aude în bolta cea mare,

s-alintă trecutul de cer și de noi.

În ape lucește povestea din pietre,

codane își spală tot râu-n cosițe,

uitate stau oale încinse pe vetre,

iar râsul le curge tumult în șuvițe.

Curând peste sate s-așterne răcoarea.

Un cântec s-aude 'nălțat de un fluier,

vin turmele vuiet, îmbată cărarea,

coboară flăcăii în tropot și șuier.

În case s-aprind câte una lumini,

e liniște-n lume, plătită arvuna;

Pământul se-mbracă în noi rădăcini

și iarba ascunde în verdele-i luna.

 

 

***

 

Suntem actorii debusolați ai unei drame proaste, căreia nici măcar nu îi cunoaștem replicile. Jucăm după un scenariu care se schimbă în orice moment, în funcție de capriciile și interesele regizorului.

Ni se spune că suntem parte a unui proiect măreț care va aduce "marea schimbare", artizanii unei lumi noi, progresiste, inovatoare. A trebuit să rupem vechile scenarii, să le dăm foc în piața publică, într-un dans grotesc, ovaționând eliberarea de prostie și vechi.

Zi după zi, ni se dau noi pagini, care wow!, sunt tot cu cuvintele vechi, dar cât efort pentru a le scrie și câtă străduință au depus scenariștii pentru a descoperi că se potrivesc!

În tot acest timp, distrași de iluzia puterii de a schimba, nu suntem atenți. Nu vedem că sala e goală, clădirea e în flăcări și de sub scândurile putrede ale scenei se ridică gazul incolor și inodor care ne va ucide.

Amețiți de euforia creatoare, am șters tot ce ne făcea stăpânii propriei creații. Așteptăm cuminți indicații, ca niște androizi. Treptat, ni s-a șters individualitatea, pentru nașterea unui eu universal, instrumentul ideal pentru funcționarea unei lumi uniforme, fără reacții necontrolate, fără opoziție, fără rebeliuni.

O lume în care orice e posibil, fără vechile principii, cu o nouă moralitate, adaptativă, unde binele și răul își iau locul unul altuia în funcție de necesitățile celor care o controlează, perfectă prin însăși inexistența a ceea ce ne-a făcut să fim OAMENI.