***

 

Suntem actorii debusolați ai unei drame proaste, căreia nici măcar nu îi cunoaștem replicile. Jucăm după un scenariu care se schimbă în orice moment, în funcție de capriciile și interesele regizorului.

Ni se spune că suntem parte a unui proiect măreț care va aduce "marea schimbare", artizanii unei lumi noi, progresiste, inovatoare. A trebuit să rupem vechile scenarii, să le dăm foc în piața publică, într-un dans grotesc, ovaționând eliberarea de prostie și vechi.

Zi după zi, ni se dau noi pagini, care wow!, sunt tot cu cuvintele vechi, dar cât efort pentru a le scrie și câtă străduință au depus scenariștii pentru a descoperi că se potrivesc!

În tot acest timp, distrași de iluzia puterii de a schimba, nu suntem atenți. Nu vedem că sala e goală, clădirea e în flăcări și de sub scândurile putrede ale scenei se ridică gazul incolor și inodor care ne va ucide.

Amețiți de euforia creatoare, am șters tot ce ne făcea stăpânii propriei creații. Așteptăm cuminți indicații, ca niște androizi. Treptat, ni s-a șters individualitatea, pentru nașterea unui eu universal, instrumentul ideal pentru funcționarea unei lumi uniforme, fără reacții necontrolate, fără opoziție, fără rebeliuni.

O lume în care orice e posibil, fără vechile principii, cu o nouă moralitate, adaptativă, unde binele și răul își iau locul unul altuia în funcție de necesitățile celor care o controlează, perfectă prin însăși inexistența a ceea ce ne-a făcut să fim OAMENI.