PRIZONIERI

 

Îți amintești când eram amândoi

Prizonieri în aceeași fericire?

Tu îmi aduceai cuvinte frumoase

Numindu-le adevăruri,

Eu îți dăruiam zâmbete strălucitoare

În spatele cărora stăteau pitite tristeți,

Ca oamenii străzii care se prefac

Că viața lor e ceea ce au vrut să fie.

Îți amintești când mi-ai dat un măr

Și mi-ai spus că obrajii mei îți vorbesc

Despre țărăncile de la munte?

Mi-a fost frică să mușc din el,

Aveam senzația că dacă o fac

Ferestrele închisorii noastre se vor sparge

În mii de aripi,

Ducând cu ele și sufletul meu,

Departe de tine,

De oglinzile care mă reflectă în mii de femei

Perfecte.