DE-A NEMURIREA

 

M-am trezit într-o dimineață închisă într-un zid,

simțeam cum lumea îmi apasă pe inimă

și nu mai puteam să respir frumusețe.

Nu mai auzeam vântul trecând prin anotimpuri,

nici zumzetul existenței accelerând clipele

spre neființa pitită la capătul drumului.

Ascultam cu toate simțurile treze

în așteptarea unui semn,

liniștea spărgea gânduri în bucăți de mine.

Am strâns toate pietrele din noi în jurul meu

într-o încercare nefirească de a alunga împietrirea,

până când mi-am acoperit ochii.

Acum tac și mă joc de-a nemurirea.