Din lună, când se naște dimineața

 

O să mă-ntorc la timp să te iubesc

Plec să învăț cum se învață viața

Apoi să exersez cum să trăiesc

Din lună când se naște dimineața.

O să îmi ia o vreme, este drept,

Nu-i simplu să fii om și nici femeie,

Dar îți las ție inima din piept

Și când revin o să îți dau și-o cheie.

Dacă mă pierd în alții, din firesc,

Să nu mă uiți, o să mă-ntorc la tine

În sânge îmi va fi să te iubesc

Chiar de ne-am naște soarta din ruine.

Tu focul din priviri să nu îl stingi

Cu amintiri să-i întreții vâltoarea

Când de fereastră fruntea ți-o atingi

Eu de departe să îi simt dogoarea.

Din lună când se naște dimineața

Tu să-mi fii far, eu îți voi fi scânteie

O să-ți aduc într-o desagă viața

Și de mai vrei, o să îți dau și-o cheie.