Când te trec pe la icoane îmi îndrept spre cer chemarea, norilor le cer uitarea, stele-nfig în zori, piroane... Lacul în oglinzi lovește, se aruncă-n râuri marea, zbor de grâne-mbată zarea, apă focul plămădește, și îmi bate-n tâmplă sensul când te trec pe la icoane, și-n cascadă de canoane se răstoarnă universul...
De în rugă se îngână incantări de mult uitate, îți iau dorurile toate și sărut a sorții mână. De te strig cu șapte sensuri, șapte pietre-n apa sorții, să-mi descânți fiorul morții, viața să o-mbraci în versuri. Să mă uiți la o răscruce când în noapte visul trece, vântu-i iute, piatra-i rece, dorul doare... și se duce.