Tango

Să dansăm dansul vieții
Tu, un pas înainte, cu un zâmbet,
Eu, un pas înapoi, cu o speranță,
Alene muzica zboară pe lângă noi.

Să ne rotim în culori;
Hei, te strig, privește în jur!
Lumea se învârte,
Carusel amețitor de tăceri!
Eu un pas înainte, spre inima ta,
Tu, un pas înapoi în gândurile mele,
Mă agăț liană de tine
Să îmi sprijini visurile de tâmplă.
Să ne rotim în culori...
Hei, te strig, privește in sufletul meu!
Lumea se învârte
Carusel neoprit de dorințe!
Tu, un pas lateral pentru viață,
Eu, un pas lateral pentru moarte.
Rotim curcubeu dansul vieții,
Și muzica se-mbată de noi.

 23 septembrie 2018

Fără ploaie

E secetă de gânduri în crengile desfrunzite ale copacilor,
Iar norii atârnă agățați de cer, în zeflemea,
Dând cu tifla evoluției umane
Disecată până la embrioni pe paturi de campanie.

Dumnezeu a declarat stare de asediu
Și a convocat Serafimii la o ședință.
Cu agendele în mână și cu un ochi la intrarea în Rai,
Își cântăresc în suflet șansele de cădere.
La o margine de rai, fecioare despletite, cu fuste din frunze,
Se rotesc haotic într-un dans agonizant,
Iar solomonarii și cărămidarii varsă apă rece peste ele,
Din amfore cu picioare ascuțite.
Dumnezeu s-a încins cu o piele de șarpe fără șarpe
Și-a suflecat mânecile cămeșoiului (fără să vadă ciulinii atârnați de poale),
Și cu picioarele depărtate, înfipte în pletele soarelui
Bifează pe un răboj abaterile îngerilor păzitori.
Raiul s-a umplut cu haine vechi,
Ouă, mălai, grâu, caş, lapte, colaci, fructe și bani,
Abia mai au pe unde călca ursitoarele
Când trec să mai schimbe o vorbă cu Pythia.
Poarta scârțâie, într-o legănare fără vânt,
A uitat-o Petru descuiată
Când a șters-o mișelește pe pământ,
Să-și șteargă din ani într-o iubire.
E secetă în cer, și Dumnezeu se întreabă retoric
Dacă nu a alungat și ploile, odată cu Eva și furtunile.
Petru ar trebui să știe, și-i trimite un porumbel.

 26 septembrie 2018

Experiment

Exilat într-o secundă, ca un licăr de candoare
Eu mi te-am ascuns sub pleoape, talisman de fericire
Pentru visul care naște veșnicia ce nu moare
Ci se-mbracă, pentru viață, în petale de iubire.

Într-un con de nebunie tu mi-ai dăruit ninsoarea
Și mi-ai împletit în plete o câmpie-n spic de grâu,
Eu ți-am pus în piept o floare și ți-am auzit chemarea
Când priveam cum se așază pietrele în curs de râu.
Dă-mi o clipă de tăcere, să o umplu cu senin,
Să-ți arăt cum curge noaptea într-o cupă fără cer,
Să arunc un văl de ceață peste lumea de venin
Și s-auzi în hăul vremii cum secundele doar pier.
Hai să fim noi doi un cântec, zbor înalt în dezrobire,
Plată pentru tot vacarmul ce se cheamă nemurire.

 

Cu degete de iarbă

Pe fruntea-ngândurată mai lasă-mă să-ți pun
Căldura strânsă-n palme scăldate de lumină,
Să simți pe pleoape vântul care-a uitat să vină,
În murmur să-ți presar tot ce mai am să-ți spun.

Îți amintești răcoarea, când noi fugeam, nebuni,
Cu tălpile desculțe când sărutam pământul?
Doar ploaia de pe buze ne mai oprea cuvântul
Și susurul de viață pe dealul cu aluni.
Ții mine cum în foșnet pocnea sub pas cărarea?
Miros de lăcrămioare ne strecura în sânge
Întreagă fericirea, de auzeam cum plânge
Cu picături de rouă și soarele, și zarea.
Cu degete de iarbă, îmi atingeai privirea
Și mă-ntrebai de setea îmbată de plăcere
Tot raiul care șade ascuns în mângâiere,
Eu îți tăceam în brațe, tu îmi tăceai iubirea.

Baloane colorate

M-am ascuns de toate gândurile lumii
Într-o viață.
Din când în când,
Ies în curtea luminii
Și mai întind pe sârmă
Câte un zâmbet.

Uneori mai văd în zbor baloane colorate
Pe cer.
Din ce în ce mai des,
În drumul lor spre nori
Explodează asurzitor,
Sparte de săgețile vorbelor.
Ies alergând cu sufletul la gură pe poartă
Să le salvez.
Din ce în ce mai rar,
Prind câte unul
Și îl adăpostesc
În sufletul meu.
Cred că ele nu înțeleg că cerul e tare departe
Și se avântă spre el.
Mi-e milă de inocența lor,
Când se prăbușesc
Spulberate
Pe pământ.

Noapte

Văd cum îi cresc nopții aripi albe;
Într-un păienjeniș de culori
se adăpostește un gând speriat de lună.

A încremenit fumul în coșuri,
Zgomotele se preling pe acoperișuri
în căutarea unei bătăi de inimă
încarcerată într-un joc pueril
ca o comă indusă.
Felinarele au încetat să clipească;
Din umbră în umbră se târăște lumina
spre ziuă.

Cuminte, pe o piatră

Am încătușat toți îngerii pentru tine,
i-am legat la ochi
și am aruncat firimituri corbilor
care așteptau răbdători
să înceapă iar lumea.
Mi-am întors inima cu susul în jos
pentru zâmbetul tău,
am furat margarete din grădinile interzise,
să amestec licoarea candorii lor
într-un descântec de-a dragostea.
Am strâns toți țepii din calea ta
și am potcovit în cuvinte copitele cailor,
când luna amenința cu întunericul
de după deal.
Apoi m-am așezat cuminte pe o piatră,
mi-am despletit părul în unde,
am încercat un cântec timid de sirenă
și m-am învelit cu mările tale.
Să vii...

Inele de fum

Număr
câți morți, câți vii,
câte gânduri puse la păstrare
până când vor putea fi
spuse,

câtă viață irosită între
ce a fost și ce va fi;
înșir pe degete inelele de fum
care au fost cândva povești schimbătoare
în aerul fierbinte al secetei,
număr fiecare ciob
într-o oală cu buza crăpată,
ca într-o mamă.

Fără semne de punctuație

Într-o zi îți voi naște copiii
lut în palmele tale
voi lua orice formă îmi vei da
cu degetele
cu buzele
cu dorințele

îți voi fi muză
într-o zi
să poți desăvârși creația ta
după chipul și asemănarea noastră
într-o altă zi voi pleca
mă voi contopi cu un zâmbet
pe care l-am păstrat pentru tine
să îți rămână agățat de buze
în locul
țigării de după
de după ce
nu voi mai fi.

Poveste fără fluturi

Nu mai bat la porți închise ,
Nu mai cred că totul trece,
Nu mai sper că e lumină
Când în jur totul e rece.
Nu iubesc ce nu-i iubire,
Nu urăsc ce nu mă doare,
Nu alung în fericire
Negura, când nu e soare.
Nu mai cred că în baloane
E un fel de praf de zână,
Nu mai am un salt de suflet,
Ziua noaptea nu îngână.
Nu mai văd pe cer luceferi,
Nu mai văd în jur candoare,
Nu mai curg în oameni lacrimi,
Nu mai râd atunci când doare.
Nu mai cred în feerie
Când în jur e numai ceață,
Este alb, și este negru,
E ce e, și este viață.