PREA DEVREME

 

Te privesc, cu dragostea asta încastrată în inimă,

ramurile copacilor goi nasc spontan cuvintele mute

când departe munții încearcă să atingă cerul

într-o regretabilă confuzie.

Din noi se mai zbate anemic un steag,

o victorie incertă de un alb spălăcit

scrisă în analele iubirii cu o pană

care s-a vrut smulsă din aripa unei păsări Phoenix

care nu știa ce înseamnă capitularea.

E prea devreme pentru toate rimele,

zorii nu și-au găsit încă rostul...

cu capul pe pernă, tresărim panicați

la orice zgomot care pare o inimă

bătând.

Te privesc cu dragostea asta încastrată în suflet

ca o pecete pusă de viață;

M-ai însemnat pentru adevăruri mincinoase

într-o toamnă albită prea timpuriu.

Femeile nu au cunoștințe vaste

despre timp, orientarea în spațiu

și centimetri,

dar sunt totuși necesare

în eventualitatea unei ierni

fără lemne de foc.