BUCIUM

 

Pădurea ne geme sub val înghețat,

Ne ninge în suflet cu zgomot de ploi,

De când ne e sete deja am uitat...

Ni-e foame de viață, ni-e foame de noi.

Ni-s fiii atei, se stinge credința,

Cu mamele slugi robotind prin străini,

Docili învățăm ce e umilința,

Ne macină dorul din vechi rădăcini.

Suntem eroi fără arme și vlagă,

Luptăm cu himere, privim cum murim,

Ne stingem încet și tot ce ne leagă

E visul că totuși mai știm să iubim.

Răsună în zare, de bucium, un cânt,

Cutremură valea în zâmbet amar...

Pe când România se-ntoarce-n mormânt,

La cap îi mai arde un biet felinar.