IARBĂ SPRE CER

 

Tu mă privești cu ochi de om nebun și

îmi construiești din pietre castele de nisip,

deschizi ușa către baloanele de săpun

cu un simplu zâmbet,

îmi așezi fluturi pe umeri.

Arunci fire de iarbă spre cer,

îmi închizi ochii cu vârful degetelor,

îmi șoptești să îmi pun în gând o dorință

pentru că, atunci când se va împlini,

vor cădea flori pe pământ.

Cu genunchii înverziți de fericire

săruți pământul care îmi poartă pașii

către lumina ta.

Păpădiile și-au învins frica de vânt.