Despre mine

Fotografia mea
*** Sunt un simplu om...o medie intre ce au altii de spus despre mine si media intre ce cred ca sunt si ce as vrea sa fiu. Cred ca , la final, oricine ajunge sa isi dea seama ca nu stie cu adevarat cine este. Asta nu e relevant, conteaza ceea ce facem atat timp cat inca mai suntem aici si vrem sa fim CINEVA ***

17 iunie 2020

***

 

Suntem actorii debusolați ai unei drame proaste, căreia nici măcar nu îi cunoaștem replicile. Jucăm după un scenariu care se schimbă în orice moment, în funcție de capriciile și interesele regizorului.
Ni se spune că suntem parte a unui proiect măreț care va aduce "marea schimbare", artizanii unei lumi noi, progresiste, inovatoare. A trebuit să rupem vechile scenarii, să le dăm foc în piața publică, într-un dans grotesc, ovaționând eliberarea de prostie și vechi.
Zi după zi, ni se dau noi pagini, care wow!, sunt tot cu cuvintele vechi, dar cât efort pentru a le scrie și câtă străduință au depus scenariștii pentru a descoperi că se potrivesc!
În tot acest timp, distrași de iluzia puterii de a schimba, nu suntem atenți. Nu vedem că sala e goală, clădirea e în flăcări și de sub scândurile putrede ale scenei se ridică gazul incolor și inodor care ne va ucide.
Amețiți de euforia creatoare, am șters tot ce ne făcea stăpânii propriei creații. Așteptăm cuminți indicații, ca niște androizi. Treptat, ni s-a șters individualitatea, pentru nașterea unui eu universal, instrumentul ideal pentru funcționarea unei lumi uniforme, fără reacții necontrolate, fără opoziție, fără rebeliuni.
O lume în care orice e posibil, fără vechile principii, cu o nouă moralitate, adaptativă, unde binele și răul își iau locul unul altuia în funcție de necesitățile celor care o controlează, perfectă prin însăși inexistența a ceea ce ne-a făcut să fim OAMENI.
 
 Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni şi floare

28 mai 2020

Dumnezeu are un ciudat simț al umorului. Semenii noștri pedepsesc de cele mai multe ori pentru virtuți, nu pentru păcate

9 mai 2020

ZILE

 

Este câte o zi în care îți vine
Să faci piruete într-un picior,
Cu fața scăldată de zâmbete
Și lumini de fericire în ochi.
Este câte o zi în care îți vine
Să mori puțin, cât o clipire,
Să te poți întâlni cu cei dragi
Care știi că sunt undeva acolo, după orizont.
În altă zi ai dansa desculț în ploaie,
Cântând în minte un cântec din copilărie
Pe care l-ai uitat parțial,
Dar în care merge "la, la, la" fără probleme.
O zi în care ai împrăștia norii cu o baghetă magică,
Să faci loc frumuseții
Să intre în sufletele celorlalți,
Pe ușa din față.
Și mai este altă zi
În care simți în palmele întinse
Cum strălucește ca un glob de soare
Dorința de a fi tu însuți, indiferent de consecințe.
 
 Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

20 aprilie 2020

TABLOU

 

Când Dumnezeu a făcut lumea
A pus în ea un pic de tu, un pic de el,
Un pic de eu.
După aia, a amestecat puțin galben de soare
Cu niște albastru de cer
Și a pictat iarba.
Din azurul mării a închipuit
Cu puțin aur tăinuit în nisipuri
Trunchiurile copacilor.
Sânge din sângele Lui a stropit dealurile cu măceși,
Semne pentru Fiul Său, când va veni
Să-i spele creația de păcate.
La sfârșit, când totul a fost aproape gata,
A închis ochii pentru o clipă, obosit,
Și a uitat restul frumuseților în lumea de apoi.
 
 Este posibil ca imaginea să conţină: copac, cer, plantă, în aer liber şi natură

12 aprilie 2020

Cântec pentru zădărnicie

 

Oare când, și cum, și cine mi-a stârpit toată dorința de a fi cum e mai bine?
Cine mi-a chemat din slavă amintirea, bat-o vina, să-mi zădărnicească jocul și să-mi stingă-n ochi lumina?
De ce tac însingurate mările ce-aveau răcoarea unor gânduri neștiute, val de soare cu sclipire printre vrute și nevrute?
Când mi-ai rupt în două soarta, tu, chemare către cele care-au fost odată viață, acum oale și ulcele?
Unde-i zâmbetul ce dă culoare ceasurilor neîntoarse de atâta pribegire care mi-a pătruns în oase?
De ce taci când doar cuvântul ne mai poate fi iertare, doar spoiala mai cuprinde toată lumea asta mare?
Unde sunt horile, cântul, unde este bucuria, au pierit de când pământul își încearcă veșnicia?
Cine ne mai ține minte să ne treacă pe răbojul vremii care trece-n pripă, n-ai răbdare să mă legăn pe a vântului aripă?
Taci, închisă între ziduri, fericire obidită, înghețată-n nemișcare, siluită și hulită
Când dansează peste lume doar tristețea și urgia, blasfemia și ocara de a-ți înghiți mândria?
Cine mi-a chemat din slavă tot ce îmi trezește setea de-a dansa cu tălpi încinse peste dorul de dreptate și dorințele învinse?
Când te vei trezi din moarte, cântec înălțat spre ceruri, care ne-ai purtat pe frunte și-ai ucis în suflet geruri?
 
 Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

29 martie 2020

POEM ÎN MIȘCARE

                                                                                        Mamei mele, cu toată dragostea din lume

 
 
O bătaie de inimă auzită mai puternic
în tumultul lumii,
ca o respirație a raiului.
 
O lacrimă ascunsă în palmă,
un zâmbet suav care îți adie visele
în somnul adânc, de copil.
 
O tresărire de suflet,
când norii amenință să acopere
lumina fericirii
din ochii înălțați spre cer.
 
Un cântec de leagăn,
o câmpie cu flori, scăldată de soare,
mirosul adânc al pâinii.
 
Mamă, în mijlocul universului,
reazăm nestrămutat înfloririi noastre,
tu ești un poem în mișcare. 
 
 Este posibil ca imaginea să conţină: floare şi plantă

18 februarie 2020

TRĂIND

 

Păcătuim involuntar în fiecare clipă,
Iubim, urâm, ne batem pentru viață,
Ne agățăm de timp și îl trăim în pripă,
Ne punem pe tarabă ca la piață.
Uităm că suntem doar ființe efemere,
Mici fluturi, ardem aripi în lumină
Chiar dacă, la final, în jur va fi tăcere
Și noi nu vom mai fi când o să vină.
Ne pierdem regulat pe drumul pâinii,
Iubim, urâm, ne consumăm în jocuri,
Suntem loiali, așa cum sunt și câinii,
Mizând pe fericire, ne aruncăm în focuri.
Mai alergăm, din când în când, după lumină,
Cântăm, dansăm, cu patos de paiață,
Ne amăgim că moartea n-o să vină
Și tot sperăm că ce trăim e viață.
 
 Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană

3 februarie 2020

Îngeri căzuți

Ni se zbat în ochi păcatele ploilor
Ne cresc rădăcini din vârfurile degetelor,
Ni se adună norii la asfințit
Și ni se îneacă albatroșii în vorbe.

Ne învelim în plumburiu de amurg
După ce ne-am pus sufletul
Pe o tavă la capătul câmpului,
Și ne-am descălțat de iluzii.
Ne legănăm singuri cufundați în nesomn
Legați la ochi cu batiste de piatră,
Cu spatele lipit de fundul pământului
Care nu mai are ecou pentru noi.
Ne aruncăm unii altora tăceri
Încărcate cu toate visele mute
Consumate și repetate la infinit
Înainte de a rămâne fără aripi.

14 septembrie 2018

PULS

După ce am subliniat cu markerul
Titlurile importante din cartea vieții,
M-am dat puțin înapoi în mine
Să am o privire de ansamblu.

Îmi plac margaretele puse la presat între filele vieții mele,
Gânduri arvunite amintirilor frumoase,
Mai ales îmi plac paginile acelea din care pulsează ritmic
Dragostea părinților mei,
Și cele din care îmi zâmbesc larg
Cuvintele despre sora mea, cățărată în copaci.
Îmi plac petele decolorate de timp,
Lăsate atunci când fiica mea
mai vărsa câte ceva pe jos, copilărie,
Obraji de măr și raze de soare,
Cu verde de alge în ochii lacrimă de râs.
Iubesc și urmele lăsate de radieră
Când mă străduiam să șterg sentimentele negative,
Să iert, și să uit.
Uite niște pagini misterioase
Pe care se înșiruiesc în semne tainice,
Sentimentele de romb sau de inimă
Pecetluite de vreme la drum de seară.
O să mă aplec din nou
Asupra filelor care mi-au rămas goale
Să aștern un covor roșu pentru fericire,
Și vom mai vedea.

 15 septembrie 2018

Abandon

Se plimbă alene pe marginea hăului
Într-o legănare ușoară a pendulelor
Ce definesc timpurile lor
Cu lovituri de pietre fără ecou.

Nimic nu e prea târziu
Și totul e prea devreme.
Picură lumea peste palmele ei
Și se prelinge pe glezne în uitări.
Zâmbetul i-a părăsit de mult timp ochii
Încărcați de nostalgii.
Inima și-a pierdut-o într-o bătălie cu dragostea
Trupul l-a lăsat zălog pentru pașii de acum.
E liniște în cer.
Pământul se pregătește
Să îi primească toate clipele
Pe care nu le mai vrea.
Încă un pas, apoi cel lateral,
Cu brațele deschise spre cer,
Va sparge liniștea dintre maluri
Cu privirea pironită
În soare.
Abandon! va striga,
Și păsările se vor ridica spre înalt
Cu aripi furate îngerilor
Care îi vor cânta căderea.

 16 septembrie 2018

CAUT