Ne-am născut pe negândite,
Accidental,
Dintr-un diferend divin cu întunericul.
Cred că viața ne-a lovit frontal
Și după ce ne-am clătinat un timp,
Diedre fluturând pe linia dintre existență și moarte,
Am fost resuscitați într-o retortă,
Am devenit electrozi prin care să treacă iubirea
De la minus eu la plus noi.
Codificați într-un vechi codex,
Cu un diez în față și puncte de suspensie la sfârșit,
Numărăm îndoielile diletanților
Prin așteptările diluate în motricitatea difuză,
Materializată într-un singur pas
Înapoi.
De fiecare dată când primul nor coboară perpetuu
În obscurul excepțional al dezorbitului "a fi",
Până la diluviul care a început să dea pe dinafară,
O să încercăm cu încrâncenare
Să ne vindem unul altuia fulgarinele
La suprapreț.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Nu ezitati sa va expuneti parerea, viata e scurta:)