clandestini într-un clasor
cu inimi presate la rece
mi-am întins palmele către depărtarea ta
dând bătăi de cap florilor de cires
ce se încăpățânau să dea forme generoase
unui zbor gutural
îți curgeau liniști pe brațe
tentante
luxuriante
preludiu pentru fericire
străini ne-am căutat
în toate spitalele de nebuni
printre filele cu pacienți încercuiți cu roșu
pacienți neidentificați
am cercetat febril toate ferestrele
și le-am atârnat o panglică verde
pentru noroc
ne-am sărutat clandestini
sub o poartă
apoi ne-am așezat la loc unul pe altul
indexați perfect
într-o iubire comodă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Nu ezitati sa va expuneti parerea, viata e scurta:)