PROZAIC

 

În fiecare femeie e o sirenă care cântă.

Undeva, adânc, îngropată sub

toate rămășițele zilelor încărcate

cu haine spălate, zarzavaturi,

ultima bârfă și cafeaua de dimineață,

așteaptă să o audă cineva.

Aș putea să scriu o poezie despre pisici

sau despre felul în care nu mă iubești,

ori despre geții care ne-au lăsat moștenire

toate viciile oamenilor deștepți dar leneși,

care își imaginează că se trag din zei.

Mi-ar lua puțin timp să scriu despre tine,

dar mai bine scriu despre ea, pentru că

s-ar putea să par penibil de prozaică

atunci când îți spun ce simt,

în timp ce pun rufele în mașina de spălat.

Însă, pentru că sunt femeie

și în mine zace o sirenă care și-a pierdut

marinarii, morți într-o baltă de rom,

o să îți cânt pentru ultima oară.

Regina a murit, trăiască Regina!