***

 

Când am înrobit cuvântul să ne fie doar unealtă pentru gândul cel ascuns, n-am chemat la masa vieții doar minciuna și mândria, vajnici corifei ai clipei care face diferența între om și altă creatură bântuind bezmetic bula asta de-ntâmplare ce adesea cu stupoare viață o numim... am adus și îndoiala ce stătea încolăcită lângă mărul roșu al discordiei divine, alungată de pandore din cutiile-mbrăcate în drapaje de mătase. Sâsâind prelinge vina de a fi mai slab de suflet către furcile nălțate pentru desfătarea plebei strânse ciucure în jurul gardului care desparte binele de rău. Pietre-mpodobite falnic cu păcate dulci așteaptă mâna care să ridice și s-arunce plaga stâncii în obrazul celui care s-a-ncăpățânat să creadă că dreptatea nu e numai pentru regi.

Adevărul face tumbe amuzând trei precupețe ce se ceartă pentru locul mai în față, musafirii cei de vază să le vadă rujul proaspăt ce răsare dintre nuri. Nu e timpul pentru fleacuri cum ar fi dorința proastă de a asculta ce zice omu'n apărarea lui. Vine vântul decăderii, și minciuna nu mai are vreme de-ndoieli. Schimbă regula și face semnul care cade capul înainte de a-ncepe lupta, în puhoi o fată plânge c-a uitat acasă cartea ce-i spunea unde-i iertarea și-i schimba plânsul în zâmbet când dădea cu deget umed pagini cu-amintiri.

STRĂINEZI

 

Am fost la mall...off! Într-o mare de oameni, unii storși după munca de zi cu zi, unii sfârșiți de strigătele și dorințele copiilor care nu sunt deloc direct proporționale cu banii din portofel, ba mai degrabă invers, îți sar în ochi "străinezii" noștri cei de toată vara. O doamnă trecuțică, dar îmbrăcată ca un ultim strigăt de disperare cu un top de puștoaică, pantaloni de trening, blondă, coafată, machiată ca pentru o recepție, cu un breton negru ca pana corbului, cercei grei, de aur, meniți să divulge suav înaltul statut social, adidași Nike, privire superioară, nas strâmbând a dispreț deasupra albului imaculat al ansamblului eului ei "aerisit". Din spatele ei, fuguța, gesticulând frenetic, replica masculină, identic, alb, lanț, breton, adidași, ce să mai! Indigo. Presupun că ambii frecventează același stilist efeminat cu origini românești dar cultivat la școlile înalte ale cartierelor românizate ale Italiei.

Un cuplu care emană în valuri snobism și aroganță. Față de românica. Față de fraierii needucați, viermii care gem în chinuri în așteptarea banilor cu care ei dezvoltă România. România MEA. Și a celor care o iubesc. I-am privit lung. O, Doamne, câtă micime în toată această spoială de "stil". Am simțit în adâncul ființei mele revolta strămoșilor mei de la coada sapei, care s-ar răsuci în mormânt să vadă noii boiernași de doi lei. S-a întors lumea cu fundul în sus.

Am învățat, am fost educată de părinții mei să apreciez valorile, inteligența, cultura, arta, tradițiile, munca. Să îi respect pe cei din jurul meu, să fac totul pentru a fi în fiecare zi mai bună, mai deșteaptă, să mă dezvolt. Am muncit. Corect, folosindu-mi cunoștințele, învățând în continuare. Nu mă pot preface că prostul e deștept dacă e spoit cu aur. Nu mă pot preface că analfabeții și agramații care și-au ridicat impotența la rang de normă sunt ok. Nu mă pot preface că e în regulă ca de la o zi la alta să văd în jurul meu cum cretinii al căror loc e acolo unde nu trebuie să gândească, doar să își folosească mâinile pentru a fi utili societății, ajung să îți râdă în nas, să te considere fraier pentru că ți-ai tocit coatele pe băncile școlilor, și să facă paradă cu "școala vieții". Să te privească de sus, și să considere că îți fac un serviciu dacă te lasă să îți faci treaba pentru ei.

Mi-am adus aminte de toate acestea privindu-i pe cei doi. Sclavi afară, domni în România. Disprețuind. Scuipându-ne semințe de floarea soarelui de la înălțimea Jeep-ului cumpărat cu eforturi și sacrificii, ștergând babele altora la cur în timp ce mamele lor mor singure acasă, după ani de dor și amărăciune. Oamenii aceștia, care cred că banii sunt totul. Care consumă viețile celor dragi cu așteptări, care își construiesc aici case cu zece camere pe care nu apucă să le termine, stând în pribegie, și care se întorc tot în românica pe care au scuipat-o, fiind ei înșiși scuipați din minunatele țări "afară" când devin inutili și șalele nu-i mai lasă să se aplece. Se întorc, și nu mai au bani să își termine casele inutile, goale și pline de ecouri, deoarece copiii lor au plecat demult. Sunt acri și bolnavi, și viața a trecut pe lângă ei. Părinții nu mai sunt, copiii au viața lor.

Acei oameni minunați, care muncesc în străinătate, cu bun simț, respect pentru ceilalți, care își iubesc țara, românii, care și-au păstrat sfiiciunea țăranului cu respect pentru muncă nu privesc cu dispreț oamenii din jurul lor. Pentru că sunt educați. Pentru că nu au plecat din România proști. Au plecat pentru a avea o viață mai bună, nu pentru a câștiga o falsă identitate. Ei nu numesc țara lor "românica" cu r mic. O iubesc. O cinstesc, oriunde ar fi. Și sunt mândri că sunt români, pentru că nu uită.

Prostul tot prost rămâne. Și când are un ban, își cumpără tichie de mărgăritar. Pentru că el se va considera întotdeauna superior celorlalți. Și prostia e o virtute.

Dacă noi, cei care am rămas acasă, suntem atât de idioți, mă gândesc că voi, cei trei sferturi din România care cunoașteți mersul lucrurilor și adevărata civilizație, când vă întoarceți aici, fiind majoritari, veți face ca instantaneu România să devină chintesența civilizației tuturor țărilor care v-au reeducat 

Eu încă mai aștept... 

Piesa a fost jucată!

Acta est fabula! Dacă am trăi într-o "țară ca afară", după dorința demosului, s-a cerut, s-a remediat, s-a plătit. Monstrul a fost hrănit, sacrificiul s-a făcut. Ritualurile tribale și-au atins scopul. Piesa a fost jucată.
Într-o democrație autentică, bazată pe respect și fair play, în care se respectă drepturile și libertățile cetățenești și instituțiile statului, părțile își dau mâna și colaborează pentru binele tuturor.
Într-o pseudo-democrație, vor începe noi cereri, noi reproșuri, se va forța nota, pentru că demnitatea și corectitudinea înseamnă slăbiciune. Și unde merge mia, merge și suta. Pentru că nu există respect pentru voința celuilalt. Pentru că demosul nu vrea să înțeleagă că libertatea și drepturile lui încetează acolo unde lezează libertatea și drepturile celuilalt. Și e trist...pentru că nu există un prag valoric, clar pentru toată lumea, doar bunul simț și rațiunea, care, nu-i așa?, nu au valoare cantitativă, nu sunt reglementate legal și pot fi ușor de ignorat.

Dileme

Daca stam si gandim bine, poporul e alcatuit din oameni. In speta, romani, ca despre ei este vorba. Acestia s-ar imparti in doua categorii: cei carora le pasa cum traiesc si cei care nu dau nici o para chioara pe existenta lor. Primii ar vrea sa faca, dar eforturile lor sunt ca o picatura de vin in mare, in nici un caz n-o transforma in mare de vin. Grupul al doilea, in afara de faptul ca nu-i intereseaza, nu-i lasa nici pe ceilalti sa faca ce au de facut. Acum depinde de procent si capacitatea de adaptare. Problema se pune asa: care grup se adapteaza?

HAI SĂ VORBIM DESPRE TOAMNĂ

Ruginiu, albastru, alb şi verde crud. Puţin roşu pe alocuri. Imaginea mea despre toamnă...Vânt şi frig. Facturi. Hohote de râs de copil. Mame cu prunci infofoliţi. Înfrigurarea nopţii venite mai devreme, caldura din casă. Mere, struguri, nuci. Borcane de zarzavat şi dulceţuri în cămări. O carte bună, un pled. Un copil trecând grăbit pe trotuar. Un miros vag de iarnă. Lumini licărind la toate geamurile din cartier. O lună mare şi galbenă. Doi bătrânei sprijinindu-se unul pe altul se plimbă alene. Pentru ei e mai toamnă decât pentru noi. O pisică se urcă pe capota unei maşini şi se prăvale alene. E cald de la motorul care a tors de curând...toarce şi ea probabil. Seară de toamnă la geamul meu... E multă toamnă în jur

Dumnezeu nu doarme

Dumnezeu nu doarme, doar îşi odihneşte ochii uneori, cât o clipită. Şi în momentul acela scapă în lume toţi tâmpiţii :)

Dacă...

După o cugetare profundă, am ajuns la concluzia că bunătatea, inteligenţa şi omenia se distribuie la naştere conform unei liste de aşteptare semnate anterior. Probabil, din neştiinţă, unii s-au înscris pe altă listă, şi pentru ei aşteptarea durează o viaţă de om. Acum mă întreb dacă nu or uita când vor avea dreptul la o nouă înscriere care e lista corectă. Dacă uită, ar fi o explicaţie pentru dispariţia treptată a acestor calităţi. Dacă nu....nu avem nicio scuză.

FARA CUVINTE

Vom avea câte un parlamentar la fiecare 3 locuitori ai României. Iată adevaratul sens al sintagmei "puterea în mâna poporului". Până la urmă, o sa avem şi câţiva preşedinţi, să aibă şi cohortele de parlamentari câte un om în frunte:)))))))

Mi-a plăcut

Viaţa mea are o distribuţie superbă, dar nu pot pricepe intriga. Ashleigh Brilliant
Ai dușmani? Bravo! Înseamnă că ai făcut ceva, cândva în viață. Winston Churchill
În viață nu contează dacă pierzi sau câștigi… Contează dacă pierd sau câștig eu! Winston Churchill
Viața e duelul lui Dumnezeu cu diavolul, iar câmpul de bătălie sunt eu. Fiodor Dostoievski
Niciodată nu e prea târziu ca să fii cine ai putea fi!!! George Eliot 
În trei cuvinte pot rezuma tot ceea ce am invăţat despre viaţă: ea merge mai departe. Robert Frost
Viaţa este arta de a desena fără radieră. John Gardner  
Cel care are un "de ce" să trăiască poate să suporte aproape orice "cum". Friedrich Nietzsche 

CINE SUNTEM NOI?

Ne chinuim să ne înfumuseţăm trupurile, parcă pentru a înfăşura în ele deziluziile, spaimele şi lipsa de încredere în ceilalţi. Acoperim cu straturi de frumuseţe şi superficialitate urâţenia pe care nu o mai vrem în noi. Aruncăm în ochii semenilor noştri sclipirea efemeră a smacurilor pentru a-i face orbi faţă de sufletele noastre. Ne înfăşurăm în citate şi proverbe, pentru a acoperi lipsa propriilor noastre valori. Şi împrumutăm. Tot ceea ce ni se pare frumos şi minunat pentru o secundă, văzut prin prisma altora. Nu contează că nu credem, nu contează că nu simţim, nu contează că suferim. Vrem să le oferim celorlalţi ceea ce credem noi că doresc. Ne jertfim pe eşafodul himerelor pentru o clipa de acceptare, uitând că mai întâi trebuie să ne acceptam noi înşine. Îi vedem pe unii urâţi, pe unii frumoşi, iubind şi urând în ei părţi din noi, pe care le ascundem. Ne-am întors ochii de la noi, cu dezgust, privind spre morganele celorlalţi.
Aş vrea să sfâşii valul care acoperă inimile oamenilor şi să le deschid larg ochii înspre ei. Să le arăt că au aruncat în uitare fetiţa sau băieţelul care visau propriile vise, nu visele altora. Să îi intreb de ce îşi maltratează sufletele cu false iluzii de a fi, incercând din răsputeri să se nege pe ei şi să îi bage cu forţa în sufletele lor pe ceilalţi.
Dacă pentru o secundă fiecare dintre noi ar privi cu drag copilul care a fost, şi ar încerca măcar într-o zi din viaţă să îi dăruiască un singur vis, poate conşiinţa noastră s-ar trezi. Şi ne-am da seama că acolo, în adâncul sufletelor noastre, vrem sa fim EU, nu TU.