O poveste de viata

Voi scrie, si va rog sa nu mi-o luati in nume de rau. Sunt om, si traiesc printre oameni.Sunt romanca si nu sunt nici rasista, nici xenofoba, nici antisemita. Doar ca memoria mea nu se poate reseta.
Copil fiind, am avut o prietena. Am impartit de mici jocurile in fata blocului, papusile, cartile si...mostenirea culturala. Pentru ca ea era de etnie maghiara, invatam impreuna si limba maghiara. Cu caiete, carti si vocea placuta a mamei ei. Imi placea cum suna aceasta limba, si am invatat cu drag, atat cat sa inteleg. De ce? Pentru ca era singurul lucru pe care nu il imparteam, si parca ceva era neclar pentru noi. La cativa ani dupa revolutie, prietena mea s-a mutat cu familia in Ungaria. Ne-am despartit cu sufletul greu, cu speranta ca ne vom revedea curand.
Aveam aproape 12 ani. 12 ani atunci nu echivaleaza cu varsta de 12 ani acum. Am plecat impreuna cu parintii mei si sora mea spre Ungaria. Urma, printre altele, sa sarbatorim ziua mea acolo, cu prietenii nostri, pe care nu ii mai vazusem de la plecarea lor. Ajunsi in vama Bors, la granita maghiara, vedeam din masina granicerul cum clatina din cap si spunea "nem". Puteam intra in Ungaria, dar nu mai puteam pleca inapoi in Romania. Implineam 12 ani pe teritoriul Ungariei si nu mai puteam figura pe pasaportul mamei mele. Nimeni nu se gandise la acest lucru, paradoxal, tatal meu fiind in general o persoana foarte riguroasa. Am fost nevoiti sa ne intoarcem in Romania, pentru a fi lasata "la vatra" pana la obtinerea documentelor.
Am ramas la Salonta, la niste buni prieteni, pana se va intoarce tata dupa mine. O familie deosebita, ea de origine maghiara, el roman. Au doua fete, frumoase de pica, cu un debit verbal uluitor, atat in limba maghiara cat si in limba romana. Fiind mai mari decat mine, mult mai mari, studente, m-au adoptat instantaneu. Sederea mea acolo s-a prelungit doua saptamani, pasaportul nu se mai elibera, desi era o urgenta :)
Intr-o zi minunata din acea vara, am mers la magazin sa iau paine. Am intrat in alimentara respectiva, am spus politicos "Buna ziua" si am rugat una din cele doua doamne vanzatoare care discutau detasat in limba maghiara sa imi dea patru paini. Mi-a aruncat o privire peste umar si apoi a continuat discutia, nu inainte de a-mi arunca in zeflemea un "Nem tudom!" frumos articulat si cu dictie perfecta. M-am gandit ca am vorbit prea incet, dat fiind faptul ca a spus ca nu intelege, asa ca m-am indreptat pe langa tejghea, pana in fata raftului cu piine, si am repetat politicos cererea. De aceasta data, "nem tudom"-ul a fost insotit de o avalansa de cuvinte furioase, in limba maghiara, insotite de grimase pe masura. Acum, cand imi amintesc, imi vine sa rad. Atunci, era de plans, caci m-am pierdut, am murmurat un "Scuzati-ma" si am iesit cu capul in jos din magazinul in care mai intrasera intre timp 6-7 persoane. M-am simtit penibil, imi era o rusine teribila, ma gandeam ca poate oamenii aia credeau ca am furat ceva de striga asa la mine. Am ajuns "acasa", unde stapanul casei tocmai ajunsese de la serviciu. Fara paine, normal. Am ingaimat ceva de genul ca n-am gasit alimentara, si-am taiat-o din bucatarie. Am auzit apoi usa de la intrare inchizandu-se. Plecase el la alimentara.
Si s-a intors. Imi facuse dreptate, caci il informase una dintre acele persoane, care era ii vecin, despre intamplare. Nu am savurat triumful, caci in alimentara aia n-am mai calcat, de jena de a nu fi condamnata pentru perdaful pe care l-or fi luat vanzatoarele.
Intr-un final, am ajuns si eu in Ungaria. Datorita autoritatilor romane, nu atunci, ci dupa inca doua saptamani, si dupa inca doua drumuri, dus-intors, si doar cu tatal meu.
Prietenii nostri locuiau la casa. O curte plina de flori, zeci de copii se adunau in strada, cu bicicletele, rolele sau pur si simplu inarmati cu hohote de ras. Am mers si noi doua. Eu, cu o oarecare teama, deoarece experienta cu vanzatoarele era proaspata in mintea mea. Am avut grija sa nu spun nimic, pentru a nu crea divergente. S-a demonstrat ca ungurii de la ei nu-s de-acelasi lut cu ungurii de la noi. Dupa cateva minute de dezbateri, s-a decis unanim sa se mearga acasa la unul dintre prietenii amicei mele, pentru o mica petrecere. Eu i-am zis ei c-o astept acasa. Bineinteles, dupa traducere, stupoare generala si vacarm. Era inadmisibil. Asa ca am mers cu ei. Atunci. Zi de zi dupa aceea. Cam a doua zi, i-au inaintat prietenei mele o lista cu expresii, pe care sa le-o traduca in limba romana. Si au invatat acele cuvinte. Toti. Si incercau sa mi se adreseze folosind limba mea. De ce? Pentru ca si eu stiam cate ceva pe limba lor? Poate pentru ca eram copii. Poate pentru ca ura si rautatea nu patrund in inima celor care nu le cunosc. Poate pentru ca au fost educati ALTFEL. Parintii lor m-au primit cu bratele deschise, si la plecare au venit special sa isi ia "La revedere". In romaneste. In plimbarile noastre, imi dadeau pe rand bicicleta lor, mergand pe jos pe langa mine. Radeau de mine cu drag cand n-am stiut ca trebuie sa pun efectiv banii intr-o cutie, pe o masuta, si sa iau ce imi trebuie din magazin, daca vanzatorul nu era pe acolo...

SANATATEA CARE NE UCIDE VIATA

Stam asa, amandoi, si ne intrebam ca prostii: Oare de ce nu ne scuteste Statul de grija aceasta a lui pentru noi? Frate, eu n-am nevoie sa se ingrijeasca el de mine! Sunt angajat, treaba mea ce fac cu viata mea! Nu te priveste pe tine cand ma imbolnavesc eu si cum ma descurc eu cu sanatatea mea. Daca sunt o persoana constienta, vin frumusel la tine si te intreb: "Ce servicii imi oferi de banii acestia, uite, de atat dispun eu!" Primesc o oferta, mi se spune ce intra in banii pe care ii dau, eu sunt obligata sa depun banii lunar pe cardul meu de sanatate, si cand vin la tine ii iei frumusel de acolo. Mi se pare mult mai de bun simt. Nu ma asigur, n-am pretentii de la tine. Citat din lege "Au obligatia de a se asigura...etc": da' de ce, mamica, sa am eu obligatia de a ma asigura??? Insasi sintagma "a SE asigura" presupune intrinsec o actiune unilatera, volitiva, si personala. Prin reflexivul "se". Cum ar suna "este obligat sa il asigur"? Ciudat, nu?
DEFINITIE:
ASIGURÁ, asígur, vb. I. 1. Tranz. A oferi o garanție pentru înfăptuirea unui lucru; a face ca înfăptuirea să fie sigură; a pregăti ceva în mod sigur, durabil; a garanta. 2. Tranz. A da cuiva garanții asupra unui lucru; a încredința. ♦ Refl. A-și lua toate măsurile de precauție.
Da, sa acordam sanse egale tuturor asiguratorilor. Daca nu vreau sa ma asigur la stat, nu ma asigur! Ma asigur la un privat, care poate imi ofera servicii mai bune in acelasi cuantum. Nu ma obligi tu, statul, sa arunc banii in fantana ta fara fund si fara numar, si sa imi declari senin ca trebuie sa contribui la fondul solidaritatea fara a primi nimic in schimb, si daca vreau sevicii trebuie sa ma asigur suplimentar!!! Lasa-ma tu sa imi vad eu singur de viata mea, tu vezi-ti de spitalele alea infecte, lipsite de aparatura si OAMENI, cloaca aia pe care o numesti utopic" SISTEM DE SANATATE"! Care a ajuns asa datorita tie si celor ca tine, care nu ati mai stiut cum sa faceti matrapazlacuri si furaciuni pe banii amaratilor care de voie de nevoie au fost OBLIGATI prin lege sa va umple buzunarele.
Ce naiba, nu vedeti ca oamenii sunt din ce in ce mai bolnavi? Nu vedeti ca serviciile sunt inexistente? Nu vedeti ca spitalele se darama pe pacienti?
Paradoxal, ati desfiintat spitalele, dar costurile au crescut. Unde sunt caminele de batrani? Pe care cica spuneati ca le veti inaugura intr-un viitor apocaliptic si care au disparut ca idee ca magarul in ceata, imediat ce v-ati vazut cu decizia la tescherea?
Mda, va acuz de nesimtire! Cu capul sus, si nu din spatele unui partid politic! Pur si simplu ca cetatean al acestei tari schingiuite de voi! Nu ca v-ar pasa sau ca, vai, Doamne, ati pleca privirea in pamant si v-ati cere scuze poporului roman!
Cred ca avem dreptul moral de a intreba reprezentantii Statului ce au facut atat amar de ani cu banii nostri, ca de vazut, nu se vede nimic. Sistemul de sanatate s-a transformat intr-o capusa care nu se mai satura! Scuze, capuso, ca tu macar te umfli, la noi se umfla altii!
Pardon, am zis ca nu se vede nimic...ba se vede, si e o imagine al naibii de urata! O viziune sumbra a ramasitelor unui sistem mort care ne bantuie cu strigoii conducatorilor nostri, zi de zi si noapte de noapte, obligandu-ne sa traim sub spectrul mortii ucigandu-ne viata!

Torente

Ne este greu
să ne spunem
că ne este dor de viaţă.

Că buzele noastre
Au nevoie de vorbe,
Că ochii noştri
Sunt avizi de gânduri.

E linişte; ne privim
cu ochii adânci
de tăceri
Şi ne sărutam
cu buze goale de vorbe.

Ne ardem trupurile
Cu noroaie de ploi
Şi de lacrimi...

Prometeica

Îţi răstigneşti gândurile
Pe rugul lumii...
Păsări negre se rotesc,
Sfârtecându-ţi rond
Ideile.

Cad fărâme cuvintele,
Şiroind tăcut
Pe pietrele albe de tristeţe,
de tine, şi mine, şi el.

Se infing în pământ,
mor stins, aşteptând clipa
trecândă
A împietririi timpului
în noi.

***

Mă apropii de tine
Şi te mângâi.
şi colţii de piatră îmi sfâşie
adânc
vârfurile degetelor.
Privesc cu mirare
în mine, cu ochii tăi...
Oh, Doamne,
câte pietre sunt in noi!

INFATUARE

Visele tale se nasc
adânc in infinit
Din gânduri
ca Venus din mare.

Şi eu
mă mir
Şi mă prosternez
În faţa actului divin
Al genezei.

Iar tu crezi că,
privind adânc în străfundul pamânturilor,
mă aplec
în faţa geniului tău.

România, de la comunism la oligocraţie

DEFINITIE
OLIGARHIE ~i f.
1) Formă de conducere statală în care puterea politică și economică aparține unui grup restrâns de persoane privilegiate
2) Stat cu o astfel de formă de guvernământ


Am trecut prin comunism ca gâsca prin apă. Nu am învăţat nimic. Am ucis, şi am luat-o de la capătul cui a trebuit. Ne-am avântat cu capul înainte în neant, crezând că aşa arată democraţia. Am devenit prăzi uşoare pentru hienele travestite în salvatori. Ne-am vândut ţara bucată cu bucată, pe iluzii pentru noi şi hrană pentru falşii mesia care nu mai prididesc în a ne oferi gratis ochelari cu peisaje minunate de viaţă.

Am fost şi suntem ca o navă în derivă, cu mateloţi beţi şi căpitani avansaţi dintre pasageri. Căpitani care au dăruit proviziile existente şi au împrumutat de la piraţi prea puţin pentru a ajunge la destinaţia indepărtată. Curând vor fi trecut 22 ani de bântuit pe mări necunoscute. Şi tot nu ştim macar unde am dori să ajungem.

Suntem câinele lui Pavlov căruia i s-a schimbat culoarea becului. Ştie că ar trebui să facă ceva diferit, dar e totuşi un bec, şi dilema e mare. Salivează în continuare, dorindu-şi ca cineva să schimbe culoarea becului, dar neîndrăznind să atingă mancarea.

Ne legănăm în iluzia unei democraţii, deşi ştim că aceasta nu arată aşa. Seamană cu ceva cunoscut, dar nu e. Şi totuşi ne aminteşte de o perioada când aveam macar siguranţa răului şi o ordine clară, culoarea becurilor nu se schimba şi ştiam clar când să sărim şi când să lătrăm. La zile şi ore fixe.

Am vrut o democraţie şi ne-am ales cu o oligocraţie. Bine că nu e comunism. Acolo era doar unul, şi ne epuizasem repertoriul de înjurături învelite în evitări, devenise plictisitor. Uite că avem divertisment. Acum sunt mulţi, fiecare face ce vrea cu noi, şi putem să ne diversificăm vestitul umor românesc, dezvoltându-ne creativitatea şi hohotindu-ne fatalismul pe la toate colţurile.

Un popor de ciobani mioritici. Suntem mandri de noi şi de rezistenţa noastră. Şi de curajul de a ne accepta soarta. Dintre toate relele din lume, noi toleram oligarhia, să aratăm că putem duce.

Au trecut 22 ani degeaba. Pentru că nu am învaţat nimic, în afară de arta de a sta cu ochii strans închişi şi mâna întinsă pentru a prinde firimiturile, privind de sus, din mareţia noastră, grobianismul oligarhilor.

OT-PDL, virusii de langa noi

Am vrut sa vad un film onliine. Dau eu sa deschid filmul si HOP!!!! imi apare un rahat dintr-ala de patratel publicitar cu un desen, animalut parca, ce imi acoperea casuta "Vizioneaza" Dau sa-l inchid si...SURPRISE!!! Apare ca am dat LIKE la OT-PDL- Organizatia de Tineret a Partidului Democrat Liberal. Fi-v-ar voua muma a naibii de agasantii si mincinosii dracului! Eu acu de unde ma dislike??:)))) Uite-asa sondeaza ei opinia populatiei

DESCANTEC PENTRU ALUNGAREA TUTUROR FARMECELOR

Luati de aici descantec, e moca si bun la toate:).

Fapt de 99 de chipuri
Fapt de 99 de feluri
Fapt de lut, fapt de barbat
Fapt de muiere, fapt de baiat
Cu par, cu ou de pui
Cu urma de sfredel
Cu aruncare in vant
Fapt cu rac, cu talpa de soarece orb
Cu piele de sarpe, cu sange
Fapt cu tarana de cai
Fapt cu praf de tzatzana a usii
Cu piedica de la mort
Fapt din fantana parasita
Fapt din raspantii de drum
Fapt cu matura lepadata
Cu turta de grau si de pleava
Din 9 campuri
Din 9 paduri
Fapt cu usturoi de la Sfantul Andrei
Fapt cu matraguna
Fapt cu hram de Sfantul Gheorghe
Fapt cu mana de om mort
Cu par de muiere
Cu culcus de iepure
Cu tarana de mormant
Fapt de paguba si de urat
De nebuneala si de despartire
Aruncat in fata casei, in dosul casei
In stanga si in dreapta
In horn, in asternut si pe ape
Luna luminata, ia faptul
Din casa mea, din salasul meu
Din toate ale mele
Si din jurul meu
Luna luminata
Ia si faptul si strigarea
Si sa-l treci din vad in vad
Sa-l duci in munti, in pustii
Unde cainii nu latra
Si cocosii nu canta
Lasa-ne cum ne-a lasat
Domnul nostru pe pamant. AMIN!

SINUCIDERE II

Postarea anterioara a fost foarte controversata. Normal ca nu online, si normal ca nu "cu public". S-au vehiculat concepte ca rasism, eugenie, nazism, etc. Totusi, aceasta postare despre care va vorbesc a fost rodul unei discutii purtata pe pagina facebook a d-nei Anca Florea. Referitor la cugetarea d-lui Lucian Mindruta, care suna cam asa:
"Starul post-mortem. Un concept 100% romanesc.Nu intelegeti? Noi am omorat-o pe Malina Olinescu. Noi, astia care-am facut din Madalina Manole o celebritate mai mare in mormant decat in viata. Iar acum, cu circul care urmeaza in presa, nu facem decat sa construim motive pentru urmatorii sinucigasi semi-celebri, dezamagiti de viata, dar cu mari sperante pentru posteritate."
Si eu zic:
Madalina Manole nu este o celebritate mai mare in mormant decat in viata. Este un mort, si atat, si a inmultit randurile din statistici. Doar presa ce a mai incercat s-o resusciteze profesional, o mica perioada de timp. In rest, cei ce ii ascultau melodiile before le asculta si after:) Nu vad o mare de oameni care sa fi navalit sa ii cumpere CD-urile post mortem, pentru propria renastere existentiala. E adevarat, e dureros, dar confruntand realitatea cu spusele d-lui Mandruta, prima a murit degeaba si cealalta ca proasta
Sunt milioane de oameni care NU SE SINUCID ,si au probleme mult mai mari decat vedetele acestea, ar trebui si ei sa se simta vinovati ca draga doamne au ucis-o? Hai sa fim seriosi, e o alegere personala, care de cele mai multe ori denota lasitate, asta exceptand cazurile cand ai o problema psihica, si nici atunci..

Nu am disimulat...am spus doar ceea ce gandesc. Rau am facut. Intr-o lume cu susul in jos, daca incerci sa gandesti rational esti insensibil, crud, manifesti lipsa de intelegere fata de durerile altora, bla, bla,bla.

Acum sa va intreb si eu. Oare cei care se sinucid manifesta vreo grija, le pasa sau se gandesc la durerea pe care o lasa in urma? Cu siguranta, daca s-ar gandi macar un moment la cei dragi, nu ar face-o! Deci ei sunt EGOISTI. Desi pare un paradox, egoismul implicand intrinsec acea cautare a starii proprii de bine, ei dau noi valente egoismului. Si atunci, de ce mi-ar pasa mie de ei? De ce i-as compatimi?

Gandesc asa. Cele doua vedete care s-au sinucis aveau un dar minunat: CANTECUL. Au fost binecuvantate de Dumnezeu atat cu vocea lor, cat si cu posibilitatea de a bucura cu aceasta simturile a mii de oameni. Cand au luat decizia de a se sinucide, au hotarat sa ne ia acest dar.

S-au sinucis vedetele, sau femeile? Daca nu se mai utilizeaza polimerii, savantii chimisti ar trebui sa se sinucida, ca nu mai au loc de munca? Nu, domnule Mindruta, nu mass-media determina sinuciderile in masa, accidental, prin propagarea imaginilor si gandurilor referitoare la vedetele sinucigase. Se spune ca odata ce ti-a incoltit in minte gandul sinuciderii, nu renunti si gasesti orice metoda pentru a-ti lua viata. Asta a vrut sa evidentieze postarea anterioara: ca oamenii slabi, care nu isi doresc sa traiasca, si gasesc viata prea grea pentru ei, au liber arbitru. In momentul cand iti dai singur reject, ai spus pas existentei. Oare de ce luptatorii ar trebui sa se simta vinovati ca tu ai renuntat?

Sinuciderea e o dezertare. Oare cine ii aplauda pe dezertori?

Sinuciderile din dragoste mi se par patetice. Ma indoiesc de faptul ca sentimentul iubirii se naste sub spectrul mortii.

Cred ca viata nu e ceva de care sa te plictisesti, ca de o geanta pe care o arunci, sa-ti iei alta, Vuitton. Copiii mici nu sunt obligati sa traiasca fara mama! Cred ca viata merita traita, asa cum e ea. Si chiar daca e a dracului de curva, trebuie sa-i dam peste bot si s-o trimitem la locul ei. De ce? Pentru ca Dumnezeu ne-a dat noua viata, nu ne-a dat pe noi vietii.

Imi pare rau daca privesc sinuciderea ca pe un moft sau ca pe o lasitate. Cui nu-i place, poate sa citeasca altceva....Eventual rahaturile alea ale lui Coelho, pe care le citeste orice ţaţă cu pretentii de intelectuala, sa aiba ce caina pe sant, la o "cioaca cu suratele". Maiculita, cate Veronici avem noi printre vedete, dau apa la moara pentru sapte generatii de babe. Lasati-le sa moara, oameni buni, este alegerea lor. Nu va mai autodenuntati pentru o crima inexistenta!!!