Tot una, eu

Nu te caut, că mi-e lene, tu, iubirea vieții mele,
Nu te strig, nu gem distrusă, nu pocale cu venin,
Nu mi-e pasul greu când luna se zărește printre stele,
Nu mă doare măcar capul, nu mă macină un chin.

Din dantelă de-așternuturi, goale fără trupul tău,
Nu-mi țes gânduri fără pace, nu leg noduri la batistă,
Nu-mi preling iubirea-n lacrimi, nu-l implor pe Dumnezeu
Și nu scriu pe mii de garduri cu un spin cât mi-s de tristă.
Nu strâng doar durerea-n brațe, și cuvântul nu mi-i jale,
Nu revărs pe-ntreaga lume camioane-ntregi de-albastru,
N-am în vene nemurirea, nu-s petală pe-a ta cale,
Nu cad în genunchi uimită-n strălucirea ta de astru.
De-o să te frământe dorul, mă găsești unde mă știi,
Îți cos nasturi la cămașă, fac mâncare, pun pe masă,
Mai oftez puțin, deretic și fac ordine prin casă
Șterg rahații după câine și am grijă de copii.
Nu am timp de lamentare și de bocet cu suspine,
Sunt a ta, o știi prea bine, viața nu e parfumată,
Dar când vii din frig acasă, focul tău e lângă mine,
Și în ochii mei sunt stele, universul, lumea toată.