CABARET

Viața se joacă în seara aceasta cu sala goală;
Cineva a cumpărat toate biletele,
Și a spart geamurile prin care copiii săraci
Furau frumusețea cu nasurile lipite
De sticla umedă cu frig de afară.

Femeia de serviciu a lăsat în jos toate scaunele,
Și când va fi ora va începe să măture.
Va strânge într-un sac negru, de plastic,
Umbrelele strict necesare uitate sub scaune
Și resturile baloanelor colorate, sparte conform exigențelor, la intrare.
Va șterge de praf decorul ponosit
În care soarele strălucește a vară sfidând florile de gheață,
Și va scuipa strălucitor pe o pată de vopsea de anul trecut,
Făcând-o ca nouă cu magia cârpei murdare de astăzi.
Va lustrui scările pe care alții vor urca spre celebritate,
Cu șalele săgetate de inutilul unei mizerii permanent împrospătate
De lamentările operelor jucate de niște actori
Goi, fără cuvinte, înțepeniți între cortinele calpului.
Mâine se va strecura, nevăzută,
Printre protagoniștii privilegiați ai unei vieți fără săli,
Cărora li se deschide ușa cuștii la ore fixe,
Pentru a-și lua doza de nonexistență.